Update articol:

SUA: Biden anunţă un acord cu un grup de senatori republicani şi democraţi asupra unui plan de investiţii masive în infrastructură

Joe Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi un acord cu un grup de senatori republicani şi democraţi asupra unui plan de investiţii masive în infrastructură, după luni de negocieri între Casa Albă şi Congres, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Avem un acord”, a spus Biden la finalul acestei reuniuni extrem de aşteptate cu cinci democraţi şi cinci republicani.

Conform media americane, acest plan cuprinde peste 550 de miliarde de dolari reprezentând noi cheltuieli, în plus faţă de relocarea altor sume, pentru o valoare totală de circa 950 de miliarde de dolari.

Deşi reprezintă un progres major, acest acord nu înseamnă totuşi sfârşitul discuţiilor.

Doi lideri de majorităţi democrate din Congres au semnalat joi că acest plan ar trebui obligatoriu să vină la pachet cu avansul unui alt mare proiect de lege care ar conţine alte priorităţi ale administraţiei Biden.

Joe Biden a propus la sfârşitul lunii martie investirea a circa 2.000 de miliarde de dolari în infrastructură, pe opt ani, pentru a crea “milioane de locuri de muncă” în SUA, pentru a rămâne liderul mondial, în faţa Chinei, dar şi pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

După luni de discuţii, negocierile se îndreaptă spre două direcţii paralele. De o parte, acest plan asupra infrastructurii “tradiţionale” – poduri, drumuri, aeroporturi. De cealaltă parte, priorităţile Biden, pe care democraţii le-au numit “infrastructuri familiale” sau “umane”.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a transmis ferm joi că nu va exista un vot asupra acestui text de lege de consens între republicani şi democraţi în privinţa infrastructurii dacă Senatul nu va aproba de asemenea, printr-o altă cale parlamentară, un proiect de lege care cuprinde alte mari priorităţi ale democraţilor.

Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, s-a declarat joi “încurajat” de acordul între senatori, reamintind în acelaşi timp că mizează în continuare pe avansarea pe o cale dublă a proiectelor “legate”: de o parte, acest acord între republicani şi democraţi privind infrastructura, de cealaltă parte, o cale parlamentară complexă care le-ar permite democraţilor să adopte, doar cu majoritatea lor strânsă din Senat, celelalte priorităţi ale democraţilor.

BVBStiri BVB

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (30/07/2021)

Convocare AGA Ordinara si Extraordinara in data 10(11).09.2021

RAIFFEISEN BANK _ OB. 2026 (RBRO26) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021