Update articol:

Dragu va cere Bpr să clarifice situaţia conducerii plenului din 9 septembrie: Nu putem arunca pisica de colo-colo

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că va sesiza Birourile permanente reunite pentru a clarifica situaţia conducerii şedinţei comune a Parlamentului din 9 septembrie în care s-a citit moţiunea de cenzură.

Întrebată dacă va face o sesizare către Bpr privind conducerea plenului reunit de către Florin Roman, liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor căruia i se delegaseră atribuţiile de preşedinte al Camerei, Dragu a spus: “Trebuie să vedem abuzul pe care l-a comis şi domnul Roman în acea şedinţă. Colegii dumnealui spun că el a fost cel abuzat, dar nu înseamnă că a fost chiar aşa (…) Da. Vom cere clarificarea situaţiei, în primul rând, şi nu putem lăsa această situaţie aşa, în aer, şi să aruncăm pisica de colo-colo. Suntem oameni responsabili, suntem parlamentari, avem Constituţie pe care trebuie să o respectăm”.

“Eu trebuia să conduc acea şedinţă a plenului reunit. Până pe 9 septembrie au fost 13 şedinţe comune – şapte şedinţe au fost conduse de domnul preşedinte Orban şi şase de mine. (…) Care mai este alternanţa? Argumentul domnului Roman este unul superficial”, a afirmat, marţi, Dragu, la Senat, potrivit Agerpres.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, pe 9 septembrie, în şedinţă comună pentru prezentarea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.

La începutul şedinţei, Florin Roman a precizat că şedinţele plenului reunit se conduc alternativ de preşedinţii celor două Camere.

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a solicitat vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Roman să-i permită preşedintelui Senatului, Anca Dragu, să conducă şedinţa. Roman a închis şedinţa şi a plecat de la tribuna Parlamentului, la presiunea parlamentarilor USR PLUS şi AUR.

După ce Roman a anunţat că închide şedinţa, conducerea a fost preluată de preşedintele Senatului, Anca Dragu.

 

Moşteanu: Cererea PNL de verificare a legalităţii şedinţei în care s-a citit moţiunea de cenzură – chichiţă procedurală

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025