Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDupă 13 ani în anticamera Schengen, România şi Bulgaria au aderat miercuri deplin la spaţiul de liberă circulaţie, cu frontierele terestre şi aeriene, un simbol puternic pentru cele două ţări est-europene, comentează AFP, potrivit Agerpres.
Deja la un picior în spaţiul Schengen odată cu ridicarea controalelor în martie 2024 în aeroporturi şi porturi maritime, cele două ţări au primit aprobarea partenerilor europeni la jumătatea lui decembrie pentru a beneficia de aceleaşi privilegii la punctele de frontieră terestre.
La miezul nopţii ora locală (marţi, 22.00 GMT), au fost organizate ceremonii la diferite puncte de trecere a frontierei pentru a sărbători evenimentul.
Este “cel mai mare succes” al anului 2024, a salutat premierul român Marcel Ciolacu în mesajul său de Anul Nou. Şi sfârşitul unei lungi aşteptări pentru cele două foste ţări comuniste, printre cele mai sărace din UE.
Ele îndeplinesc criteriile tehnice încă din 2011, dar “de fiecare dată, unele state membre au ridicat obiecţii”, reaminteşte analistul Valentin Naumescu.
Această problemă a devenit de-a lungul anilor “o sursă de frustrare exploatată de partidele anti-UE denunţând tratamentul inechitabil al României”, a spus el pentru AFP, ca la recentele alegeri prezidenţiale care au văzut apariţia unui candidat surpriză de extremă-dreapta înainte de a fi anulate.
Odată cu aderarea la Schengen, “acest sentiment de a fi cetăţeni de rangul doi” se estompează, consideră expertul.
De ambele părţi, liderii au salutat un moment “istoric”, subliniind că a fost un “obiectiv-cheie” chiar “de la intrarea lor în UE” în 2007.
Creat în 1985, spaţiul Schengen include acum 25 din cele 27 de ţări membre UE, precum şi vecinii lor asociaţi Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Peste 400 de milioane de oameni pot călători în principiu fără a fi supuşi controalelor.
Această aderare deplină a României (19 milioane de locuitori) şi Bulgariei (6,5 milioane) a fost posibilă prin ridicarea dreptului de veto al Austriei.
Refractară din 2022, Viena a acceptat în sfârşit o intrare parţială a Sofiei şi Bucureştiului în primăvara anului trecut şi a stabilit o foaie de parcurs pentru o posibilă extindere.
Ţara alpină deplângea un aflux de solicitanţi de azil care s-ar agrava în cazul unei extinderi terestre a Schengen, dar consideră că măsurile puse în aplicare în ultimele luni au permis “o reducere masivă a trecerilor”.
Potrivit unui acord prezentat în noiembrie, controale temporare vor fi efectuate “pentru o perioadă iniţială de şase luni, pentru a minimiza potenţiala modificare a rutelor migratorii”.
Supravegherea frontierei bulgaro-turce, care devine frontiera externă a spaţiului Schengen, va fi, de asemenea, consolidată.
Sunt de aşteptat beneficii economice semnificative, susceptibile să crească produsul intern brut (PIB) cu cel puţin 1% în ambele ţări, potrivit estimărilor.
Transportatorii rutieri, obosiţi să aştepte uneori aproape 20 de ore, îşi freacă acum mâinile de bucurie.
“A fost o pierdere totală de timp pentru şoferii care nici măcar nu se puteau odihni pentru că trebuiau să îşi mute vehiculul la fiecare 10 minute”, a subliniat Beniamin Lucescu, lider în cadrul unei federaţii de transportatori de mărfuri din România.
În Bulgaria, starea proastă a infrastructurii ar urma, totuşi, să limiteze impactul pozitiv: drumuri înguste, autostrăzi adesea prost întreţinute, puţine poduri peste Dunăre care delimitează frontiera cu România, căi ferate inexistente sau vechi.
Pe partea de turism, jucătorii din sector se bazează pe o creştere a numărului de călători care merg în Grecia vecină.
“Aceasta este o veste excelentă”, se bucură Ivailo Kirkov, un responsabil de vânzări în vârstă de 46 de ani, care deţine o casă în nordul ţării. “Aşteptăm cu nerăbdare aderarea deplină la Schengen”, a adăugat el.
Pentru Gheorghi Grancearov, ghid şi profesor de greacă, nu există nicio îndoială că atât românii, cât şi bulgarii vor favoriza acum Grecia ca destinaţie. Fără cozi, “este nevoie de puţin peste patru ore pentru a ajunge de la Sofia la Salonic, la fel de repede ca şi pe coasta bulgară a Mării Negre”, a mai spus el, citat de AFP.
Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…
Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…
Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…
Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…
Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…
This website uses cookies.
Read More