International

Echipa OMS, care a fost în China, vrea să renunţe la raportul intermediar cu privire la originile COVID-19

Echipa Organizației Mondiale a Sănătății care investighează originile COVID-19 intenționează să renunțe la un raport intermediar privind misiunea sa recentă în China, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Beijing și Washington în legătură cu ancheta și al unui apel al unui grup internațional de oameni de știință pentru o nouă cercetare, informează Wall Street Journal, citat de Reuters.

Mai mulţi oameni de știință au solicitat astăzi, printr-o  scrisoare deschisă, o nouă anchetă internațională, acuzând că echipa OMS care luna trecută a finalizat o misiune la Wuhan – orașul chinez în care au fost găsite primele cazuri – nu a avut acces suficient pentru a investiga în mod adecvat posibilele surse ale noului coronavirus, inclusiv dacă a fost scăpat dintr-un laborator.

Apelul lor vine în momentul în care SUA – care a renunţat să mai părăsească OMS – face lobby pentru o mai mare transparență în anchetă, spunând că așteaptă să examineze raportul privind misiunea Wuhan și îndemnând China să publice toate datele relevante, inclusiv cu privire la prima infecție confirmată în decembrie 2019 și potențiale infecții anterioare.

Între timp, Beijingul solicită misiuni similare conduse de OMS în alte țări, inclusiv în SUA, pentru a investiga dacă virusul ar fi putut proveni din afara Chinei și să se răspândească în Wuhan prin ambalarea alimentelor congelate.

La Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, a spus într-un răspuns prin e-mail: „Raportul complet este așteptat în următoarele săptămâni”.

Nu au fost disponibile imediat alte informații cu privire la motivele întârzierii în publicarea rezultatelor misiunii conduse de OMS în orașul Wuhan din centrul Chinei, unde au fost detectate primele cazuri umane de COVID-19, la sfârșitul anului 2019. China a refuzat să ofere date brute despre cazurile timpurii de COVID-19 către  echipa condusă de OMS care cercetează originile pandemiei, a declarat luna trecută Dominic Dwyer, unul dintre anchetatorii echipei, gest care ar putea complica eforturile pentru a înțelege cum a început focarul.

Ancheta a fost afectată de întârzieri, îngrijorare privind accesul și certurile dintre Beijing și Washington, care au acuzat China că a ascuns amploarea focarului inițial și a criticat condițiile vizitei echipei OMS, în cadrul căreia experții chinezi au efectuat prima fază a cercetării.

Echipa, care a sosit în China în ianuarie și a petrecut patru săptămâni examinând originile focarului, a fost limitată la vizitele organizate de gazdele lor chineze și i-a fost împiedicat contactul cu membrii comunității, din cauza restricțiilor de sănătate. Primele două săptămâni au fost petrecute în carantină hotelieră.

 

 

 

Articole recente

Înființarea unei companii în Dubai: Ce trebuie să știe antreprenorii în 2025

***Articol redactat de către av. Paul-George Căta, avocat partener Al Safar & Partners Advocates &…

13 minute ago

Ciucu, întrebat despre o candidatură la Primăria Capitalei: Vreau să văd că Guvernul îşi asumă o dată a alegerilor

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat marţi că vrea ca Guvernul să-şi asume o dată…

28 de minute ago

Pîslaru: Până la sfârşitul lunii august aştept o prezentare privind achiziţia de microbuze şcolare electrice

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat, marţi, că aşteaptă, la sfârşitul lunii…

46 de minute ago

Dandea (Cartel Alfa): Propunem un comision fix pentru fondurile de plată a pensiilor; nu vă lăsaţi păcăliţi de un comision mic pe active

Un comision pe active este ceea ce matematicienii numesc ''problema numerelor mici'' şi chiar dacă…

52 de minute ago

Lavrov: Întâlnirea Putin-Zelenski necesită o pregătire “minuţioasă”; un acord de pace trebuie să ţină cont de “interesele de securitate” ruse

O întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să fie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More