Update articol:

elefant.ro a înregistrat în 2018 o creștere a vânzărilor cu 4,4 milioane de lei, de la 131,0 milioane lei la 135,4 milioane lei

Sergiu Chirca, CEO elefant.ro Sergiu Chirca, CEO elefant.ro

elefant.ro a înregistrat în 2018 o creștere a vânzărilor cu 4,4 milioane de lei, de la 131,0 milioane lei la 135,4 milioane lei. În 2019, estimările companiei indică o creștere a veniturilor cu 20% față de anul anterior.

“În 2018 ne-am concentrat pe investiții în tehnologie, acestea ridicându-se la 11 milioane lei, și pe consolidarea operațiunilor. Vrem să funcționăm impecabil, la cele mai înalte standarde tehnologice. Totodată, financiar ne dorim să ajungem cât mai repede la break-even. Conform obiectivelor prezente, elefant.ro țintește profitabilitatea în 2021. Rezultatele obținute confirmă parcursul corect pe care elefant.ro îl are acum”, declară Sergiu Chircă, CEO al elefant.ro

Datorită viabilității strategiei sale de dezvoltare pe termen lung și mai ales eficienței operaționale dovedite, elefant.ro a avut capacitatea de a atrage finanțare din diferite surse. Astfel, în afara contribuțiilor propriilor acționari și a angajării de credite bancare, elefant.ro a lansat în a doua parte a anului trecut, în premieră pentru industria eCommerce din România, o emisiune de obligațiuni de succes.

În 2019, compania se va concentra pe experiența cumpărătorilor. Pe lângă experiența de navigare pe site, pe o platformă în continuă dezvoltare, elefant.ro intenționează ca în anul curent să le ofere clienților săi mai multe opțiuni de puncte de livrare, inclusiv prin pachetomate. În prezent, mai mult de jumătate dintre comenzile plasate pe elefant.ro sunt ridicate din propria rețea de pick-up-points.

“Dorim totodată să scurtăm cât se poate de mult timpul în care coletul ajunge la destinatar, chiar dacă este comandat de un român din diaspora. În prezent, suntem în curs de implementare a unei soluții de livrare în 48 de ore către orice țară din Europa, astfel încât și românii plecați din țară să beneficieze cât mai repede de produsele pe care le doresc”, adaugă Sergiu Chircă.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025