Update articol:

Elena Udrea, la ieşirea din penitenciar: “Eu zic că există onoare, există demnitate pe lumea asta și, mai ales, nu sunt de acord cu bărbații care sacrifică orice de dragul libertății lor”

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a afirmat joi, la ieșirea din penitenciar, că nu ar fi avut ce să le spună procurorilor pentru a putea scăpa de detenție, punctând însă că nici nu ar fi făcut acest lucru.

Elena Udrea a fost întrebată dacă putea scăpa de închisoare în condițiile în care ar fi vorbit în fața procurorilor la momentul potrivit.

‘Eu zic că există onoare, există demnitate pe lumea asta și, mai ales, nu sunt de acord mai ales cu bărbații care sacrifică orice de dragul libertății lor. Femeile să zici că sunt mai slabe, sunt mai sensibile, au acasă copii, dar ele sunt mai puternice. Deci, nici n-aș fi avut ce să spun, dar și dacă aș fi avut, n-aș fi făcut-o niciodată’, a spus Udrea.

Elena Udrea a mai declarat, despre problemele penale ale lui Florian Coldea, că vine rândul ca fiecare să plătească şi este clar că Dumnezeu răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. ”Nu spun eu ce a făcut domnul Coldea, o să vedem asta, dar ce faci altora, ţi se întoarce ţie”, a mai declarat Udrea.

Elena Udrea a fost întrebată la ieşirea din penitenciar dacă a văzut că Florian Coldea are probleme penale.

”Să ştiţi că eu n-am ratat nicio emisiune, eu ştiu tot. Vă spun şi ce a zis ieri la televizor, deci urmăresc absolut tot. Bine, vine rândul ca fiecare să plătească. Este clar că Dumnezeu răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. Acum nu ştiu, nu spun eu ce a făcut domnul Coldea, o să vedem asta, dat ce faci altora, ţi se întoarce ţie, asta este clar”, a spus Udrea.

 

DNA l-a trimis în judecată a fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea, a fostului şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, a avocatului Doru Trăilă şi a omului de afaceri Dan Tocaci.

Denunţător în acest dosar a fost omul de afaceri Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul European. Acesta a susţinut public că i s-a spus că Florian Coldea este ”singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal. Hideg mai spunea că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro.

BVB | Știri BVB

PREBET SA AIUD (PREB) (08/08/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) si raport auditor S1 2025

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (08/08/2025)

Buletin tranzactionare TTS iunie 2025: Lichiditate si capitalizare de piata

STK EMERGENT (STK) (08/08/2025)

VAN la data 31.07.2025

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/08/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03(04).09.2025