Energie

Elveţienii de la Axpo au semnat un contract pe 7 ani pentru vânzare-cupărare de energie cu parcul eolian CEZ Dobrogea

Elveţienii de la Axpo au semnat un contract de vânzare-cumpărare de energie electrică pe termen lung (PPA) cu parcul eolian Fântânele-Cogealac-Grădina al CEZ, parte a portofoliului energetic deţinut de Macquarie Asset Management în România, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Acesta este primul contract de acest gen din România.

Acordul cu parcul eolian pe uscat al CEZ este cel mai mare încheiat de Axpo în regiune până în prezent şi acoperă peste 4 TWh de producţie de energie electrică. Axpo va acoperi aproximativ 50% din capacitatea totală instalată a CEZ de 600 MW din cele trei parcuri eoliene deţinute şi administrate de un fond de infrastructură pe termen lung al Macquarie Asset Management. Unităţile sunt situate în Dobrogea, lângă Marea Neagră.

“Sunt încântat că am reuşit să semnăm acest contract pe termen lung pentru stabilirea preţului energiei în România. Vedem un număr din ce în ce mai mare de proprietari de proiecte regenerabile care caută stabilitatea preţurilor şi garanţiile care le permit să îşi dezvolte în continuare producţia de energie regenerabilă. Având în vedere expertiza şi know-how-ul nostru pe piaţa PPA şi faptul că suntem prezenţi pe piaţa locală şi înţelegem de ce au nevoie clienţii noştri, Axpo este poziţionată în mod ideal pentru a sprijini în continuare creşterea surselor regenerabile de energie pe care tranziţia energetică o cere”, a declarat Domenico Franceschino, Axpo Western & Eastern Europe Origination.

La rândul său, Eadu Rat, director general Axpo Energy România, a adăugat că România are un mare potenţial pentru energiile regenerabile în general şi energia eoliană în special.

Potrivit lui Ondrej Safar, CEO CEZ România, acest acord financiar pe termen lung contribuie direct la stabilitatea şi rezilienţa portofoliului de energie regenerabilă al CEZ.

Axpo este cel mai mare producător de energie regenerabilă din Elveţia şi un lider internaţional în tradingul energiei şi comercializarea energiei solare şi eoliene.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More