Referitor la perchezițiile DNA desfășurate miercuri la Primăria Cluj-Napoca, edilul Emil Boc a spus că Primăria CLUJ e „victimă colaterală”, iar ancheta vizează o plângere între două firme.
Potrivit unor surse, ar fi fost vizate departamentul de Achiziții și cel Tehnic, respectiv marile proiecte de infrastructură metroul sau centura metropolitana.
„Este o anchetă care e în derulare. Pot să vă spun că nu este nimic legat de metrou pentru că am văzut că s-a tot vorbit de metrou. Nu are nicio legătură cu metroul”, a declarat, joi, primarul Emil Boc, la solicitarea jurnaliștilor, potrivit Monitorul de Cluj.
„Noi suntem victime colaterale în această anchetă penală. Sunt două scandaluri între doi asociați de la o firmă care și-au făcut plângeri reciproce. Noi le-am dat documentele cerute. Nu are legătură cu metroul, că mulți ați vorbit de metrou. Repet, subiectul principal vizează o plângere între două firme. Nu avem niciun fel de probleme cu proiectele noastre, nu avem niciun blocaj, acestea continuă. E firesc ca autoritățile statului să își facă datoria”, a declarat primarul Emil Boc.