International

Emisarul SUA, primit la Beijing de şeful diplomaţiei chineze pentru convorbiri privind schimbările climatice

Emisarul special al SUA pentru climă, John Kerry, s-a întâlnit marţi, la Beijing, cu principalul oficial responsabil cu problemele diplomatice în cadrul Partidului Comunist Chinez (PCC), Wang Yi, în contextul în care cei doi mari poluatori ai lumii reiau dialogul cu privire la schimbările climatice, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Kerry, care a sosit duminică în capitala Chinei, a fost primit de Wang Yi la Palatul Poporului. Luni, John Kerry a discutat timp de patru ore cu omologul său chinez Xie Zhenhua, potrivit televiziunii de stat CCTV.

Washingtonul şi Beijingul “trebuie să ia măsuri urgente pe mai multe fronturi, în special în ceea ce priveşte provocările pe care le constituie poluarea cu cărbune şi metan”, a scris el pe Twitter.


“Criza climatică cere ca cele două cele mai mari economii ale lumii să lucreze împreună pentru a limita încălzirea globală”, a adăugat el.

“Schimbarea climatică este o provocare comună pentru întreaga umanitate”, a comentat, la rândul său, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, în cadrul unei conferinţe de presă.

China “va face schimb cu Statele Unite pe probleme legate de schimbările climatice şi vor lucra pentru a face faţă provocărilor şi a ameliora bunăstarea generaţiilor actuale şi viitoare”, a subliniat ea.

Acest dialog a fost întrerupt în urmă cu aproape un an: China îl suspendase pentru a protesta împotriva deplasării efectuate în Taiwan de Nancy Pelosi, pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor.

John Kerry va cere Chinei “să nu se ascundă în spatele afirmaţiei că este o ţară în curs de dezvoltare” pentru a-şi minimiza angajamentul în lupta împotriva schimbărilor climatice, a declarat duminică pentru CNN consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Vizita efectuată de John Kerry suvine într-un moment în care impactul schimbărilor climatice este resimţit în mod special pe planetă, cu valuri de căldură în numeroase regiuni ale lumii.

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

10 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

10 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

10 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

10 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More