Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEuro Insol a revenit administrator concordatar la Combinatul Liberty din Galati
Într-o notificare transmisă astăzi de Av Dr Remus Borza, practician coordonator Euro Insol, se precizează:
“Având în vedere:
– discuţiile avute în zilele de 8 şi 9 iulie cu acţionarul societăţii Liberty Galaţi, care ne-a solicitat în mod expres să revenim asupra deciziei de renunţare la mandat, angajându-se să susţină financiar compania în vederea reluării productiei;
– apelul directorilor, liderilor de sindicat si ai mai multor creditori ai companiei Liberty Galati prin care ni se solicită să revenim asupra deciziei de renunţare la mandatul de administrator concordatar;
– discuţiile din ultimele zile cu reprezentanţii ANAF si Ministerul de Finante prin care am solicitat găsirea unei soluţii legale pentru aprobarea şi derularea cu succes a planului de restructuranr care prevede în mod explicit plata integrală a creanţelor garantate şi bugetare;
Având în vedere discuțiile purtate între reprezentanţii Euro Insol SPRL, pe de o parte, și Consiliul de Administrație și acţionarul Liberty Galați, în cadrul cărora au fost analizate toate motivele care au fost menționate în cadrul notificării de denunţare unilaterală a Contractului, precum şi intenţia constantă a factorilor de decizie din cadrul Consiliului de Administraţie şi acţionatului Liberty Galaţi care a fost şi rămâne redresarea companiei şi protejarea interesului tuturor creditorilor.
Țînând cont de faptul că colaborarea cu EURO INSOL a fost percepută că un parteneriat strategic, iar implicarea activă și profesionistă a echipei coordonate de domnul Av. dr. Remus Borza a contribuit semnificativ la elaborarea Planului de restructurare, la facilitarea dialogului cu creditorii – inclusiv ANAF – la menținerea unui cadru constructiv de negociere precum și importantă deosebită a contribuției EURO INSOL în demersurlle de repornire a activității industriale, prin relansarea producției la Furnalul 5 și a activităților din oţelărie şi laminoare, acțiuni esențiale pentru reluarea fluxului tehnologic și pentru refacerea încrederii în capacitatea Liberty Galaţi de a reveni la sustenabilitate operațională.
Va rugăm să luați act de acordul nostru ca EURO INSOL S.P.R.L să își continue mandatul de administrator concordatar al Liberty Galați SA.
Liberty Galați își exprimă, încă o dată, angajamentul total faţă de redresarea societății şi față de respectarea obligațiilor asumate prin Planul de restructurare și este dispusă să susțină o întâlnire, de urgenţă pentru clariticarea aspectelor restante și relansarea cooperării”.
La începutul lunii iunie, LIBERTY Galați a startat operațiunile de producție prin activarea Furnalului nr. 5, o etapă semnificativă în planurile companiei de a-și continua activitatea ca pilon strategic al economiei naționale și al comunității locale, furnizor de oțel esențial în dezvoltarea și securitatea țării noastre, angajator important și unul dintre marii contribuabili ai României – cu taxe și impozite de circa 100 de milioane de Euro plătite anual la bugetul de stat și la bugetele locale.
Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…
Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…
Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…
Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…
Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…
This website uses cookies.
Read More