Politica

Eurodeputaţii: “Autorităţile române să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia şi să aplice strategia naţională anticorupţie”

Parlamentul European (PE) a adoptat, astăzi, rezoluţia  privind statul de drept în România cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, prin care se exprimă “profunda preocupare” a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi “condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti” din luna august.

PE se declară “profund preocupat de revizuirea legislaţiei judiciare şi penale din România, îndeosebi din cauza posibilităţii ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept”, se arată în rezoluţie, redactată de reprezentanţi ai grupurilor politice din legislativul comunitar.

Rezoluţia “invită autorităţile române să instituie garanţii prin care să asigure o bază transparentă şi legală pentru orice tip de cooperare instituţională şi să evite orice ingerinţă care dereglează mecanismele de verificare şi de echilibrare” şi “solicită întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii”.

Eurodeputaţii “îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia” şi “să aplice strategia naţională anticorupţie” şi “recomandă cu fermitate reconsiderarea legislaţiei privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor în ceea ce priveşte potenţialul său de a avea un efect de intimidare asupra societăţii civile, precum şi în contradicţie cu principiul libertăţii de asociere şi dreptul la viaţă privată şi de a o alinia pe deplin” cadrului UE.

Nu în ultimul rând, eurodeputaţii “îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar”.

De asemenea, legislativul comunitar “îndeamnă la purtarea unui dialog constant cu societatea civilă şi subliniază că trebuie abordate chestiunile menţionate mai sus pe baza unui proces transparent şi incluziv” şi “încurajează solicitarea din proprie iniţiativă a avizelor Comisiei de la Veneţia cu privire la măsurile legislative în cauză înainte de aprobarea lor definitivă”, potrivit Agerpres.

Dezbaterea premergătoare rezoluţiei a avut loc pe 3 octombrie, în plenul Parlamentului European, la discuţii participând premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Articole recente

David Popovici a obținut medalia de aur la proba de 100 metri liber la Campionatele Mondiale de nataţie de la Singapore

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber,…

41 de secunde ago

Extinderea rețelei electrice globale alimentează o nouă creștere a cererii de cupru (Reuters)

Cererea de cupru crește mai repede decât se anticipa în industrie, impulsionată de investiții de…

o oră ago

Ungaria: Orban le promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe, în perspectiva alegerilor din 2026

Ungaria intenţionează să le acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru…

o oră ago

Trump afirmă că BRICS acționează împotriva Americii și a dolarului american

Potrivit președintelui SUA, BRICS dorește să submineze statutul dolarului ca monedă de rezervă mondială Președintele…

o oră ago

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

o oră ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More