Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEuroins România Asigurare Reasigurare SA a luat la cunoştinţă cu surprindere decizia ASF Romania, şi examinează toate opţiunile legale pentru a obiecta în faţa tuturor instituţiilor relevante din România şi Uniunea Europeană, a transmis asiguratorul.
Euroins Insurance Group a transmis că a susținut și va continua să sprijine compania din România, pentru a răspunde chiar și acestei noi cereri din partea autorității de reglementare: “În trimestrul al treilea al acestui an, Euroins România a primit deja peste 76 milioane lei ca împrumut subordonat, iar acționarii au votat o nouă majorare de capital în valoare de 50 milioane lei. De asemenea, compania a luat o serie de măsuri de re-echilibrare astfel încât valoarea pachetului financiar de susţinere depăşeşte 275 de milioane de lei.
Cu toate deciziile și majorările de capital, compania este în măsură să respecte chiar şi această nouă cerere a autorității de reglementare.
Ca urmare a deciziei ASF Romania privind retragerea autorizaţiei actualei conduceri executive, managementul executiv va fi asigurat în continuare de membrii consiliului de administrație, în conformitate cu prevederile legale și statutul companiei. Euroins Romania îi asigură pe acţionari, clienţi, părţile vătămate şi intermediari că va continua să opereze în mod normal, ca şi până acum.
Operând în 9 țări, cu peste 3.000 de angajați și 2,5 milioane de clienți în regiunea CEE / SEE, Euroins Insurance Group este profund îngrijorată de faptul că o instituție a statului român tratează astfel o investiție care depășește 700 de milioane de lei, și care face parte dintr-un mare grup cu activităţi în mai multe industrii, şi va căuta să-și facă dreptate.”
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More