Update articol:

Euroins Romania primeşte un sprijin în valoare de 275 de milioane de lei din partea acţionarului şi va contesta decizia ASF

Euroins România Asigurare Reasigurare SA a luat la cunoştinţă cu surprindere decizia ASF Romania, şi examinează toate opţiunile legale pentru a obiecta în faţa tuturor instituţiilor relevante din România şi Uniunea Europeană, a transmis asiguratorul.

ASF a amendat Euroins cu 2,1 milioane de lei, în urma unui control inopinat, și a retras aprobările pentru directorul general și directorul adjunct, potrivit instituției.

Euroins Insurance Group a transmis că a susținut și va continua să sprijine compania din România, pentru a răspunde chiar și acestei noi cereri din partea autorității de reglementare: “În trimestrul al treilea al acestui an, Euroins România a primit deja peste 76 milioane lei ca împrumut subordonat, iar acționarii au votat o nouă majorare de capital în valoare de 50 milioane lei. De asemenea, compania a luat o serie de măsuri de re-echilibrare astfel încât valoarea pachetului financiar de susţinere depăşeşte 275 de milioane de lei.

Cu toate deciziile și majorările de capital, compania este în măsură să respecte chiar şi această nouă cerere a autorității de reglementare.

Ca urmare a deciziei ASF Romania privind retragerea autorizaţiei actualei conduceri executive, managementul executiv va fi asigurat în continuare de membrii consiliului de administrație, în conformitate cu prevederile legale și statutul companiei. Euroins Romania îi asigură pe acţionari, clienţi, părţile vătămate şi intermediari că va continua să opereze în mod normal, ca şi până acum.

Operând în 9 țări, cu peste 3.000 de angajați și 2,5 milioane de clienți în regiunea CEE / SEE, Euroins Insurance Group este profund îngrijorată de faptul că o instituție a statului român tratează astfel o investiție care depășește 700 de milioane de lei, și care face parte dintr-un mare grup cu activităţi în mai multe industrii, şi va căuta să-și facă dreptate.”

ASF a amendat Euroins cu 2,1 milioane de lei, în urma unui control inopinat și a activității de supraveghere, și a retras aprobările pentru directorul general și directorul adjunct

 

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (27/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (27/10/2020)

Tranzactie cu parti afiliate

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/10/2020)

Comunicat informare investitori - versiunea in limba engleza

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni