Europa îşi redeschide porţile pentru panourile fotovoltaice din China

Măsurile anti-dumping, introduse în urmă cu cinci ani de Uniunea Europeană împotriva panourilor fotovoltaice provenite din China, vor expira, în această seară, la miezul nopţii, fiind o sabie cu două tăişuri pentru actorii europeni din această industrie, informează AFP.

Bruxelles-ul a introdus aceste măsuri anti-dumping, la finele lui 2013, pentru a proteja industria europeană în faţa produselor similare din China şi, ulterior, în luna martie 2017, a extins perioada pentru alte 18 luni. Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, Comisia Europeană a respins o nouă prelungire, îngrijorată fiind şi de posibilul răspuns al autorităţilor de la Beijing, având în vedere că în 2013 cele două părţi s-au aflat pe marginea unui război comercial cu privire la acest subiect.

 

“După ce a analizat atât nevoile producătorilor de panouri fotovoltaice, cât şi pe cele ale celor care utilizează sau importă panouri fotovoltaice, Comisia a decis că este în interesul UE să elimine aceste măsuri”, a informat luni executivul comunitar.

Decizia Comisiei a fost criticată vehement de producătorii europeni de panouri şi componente pentru panourile fotovoltaice, reuniţi în federaţia EU Prosun, care au solicitat anterior prelungirea măsurilor anti-dumping. “Decizia CE pune în pericol industria fotovoltaică din UE, având în vedere că în cinci ani peste 100 de companii din sector au dat faliment”, a declarat preşedintele EU ProSun, Milan Nitzschke. Cel mai recent exemplu: falimentul din luna martie a companiei germane SolarWorld, care a fost deja cumpărată de investitori din Qatar.

În schimb, companiile europene care dezvoltă şi instalează parcuri de panouri fotovoltaice vorbesc de o “nouă vârstă de aur a energiei fotovoltaice” în Europa, potrivit lui James Watson, director general la SolarPower Europe.

La rândul lor, autorităţile de la Beijing au salutat decizia Comisiei Europene de a nu prelungi măsurile antidumping şi anti-subvenţii pe care le-a impus importurilor de panouri solare provenind din ţara asiatică, acestea urmând să expire începând din 3 septembrie.

Dezvoltatorii de proiecte în domeniul energiei fotovoltaice se aşteaptă ca, odată cu eliminarea restricţiilor, să scadă preţul panourilor în UE, iar acest lucru să accelereze dezvoltarea energiei fotovoltaice, care anul trecut a fost responsabilă pentru aproximativ 3% din consumul de energie electrică din Uniunea Europeană.
În timp ce şapte din zece panouri solare vândute în lume provin din China, în conformitate cu Prosun UE, şi din cauza lipsei de alternativă din alte părţi, instalatorii europeni nu au avut de ales din 2013 decât să plătească mai scump pentru panouri.
“Una dintre consecinţele acestor măsuri a fost o neconcordanţă între costurile pieţei europene şi piaţa mondială”, care a ajuns la “până la + 25%” în Franţa, explică Daniel Bowers, preşedintele Enerplan, care reuneşte companiile franceze de energie solară, conform AFP . “Astăzi, pe piaţa europeană, preţul panoului este de aproximativ 30/31 de cenţi, în condiţiile în care pe piaţa mondială este de circa 25 de cenţi”.
Pentru Daniel Bowers, acţiunile antidumping de la Bruxelles nu au salvat companiile germane şi chinezii s-au adaptat prin instalarea de fabrici în Turcia sau Cehia sau prin achiziţionarea jucătorilor europeni.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

6 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

6 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

8 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

8 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More