Update articol:

Eurostat: Numărul falimentelor în UE, la cel mai ridicat nivel din 2015

Imagine de Simon Hill de la Pixabay

Numărul de declaraţii de faliment în rândul afacerilor din UE a crescut substanţial în trimestrul patru din 2022 (26,8% faţă de precedentele trei luni) şi a ajuns la cel mai ridicat nivel de când se colectează aceste date, anul 2015, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Numărul de declaraţii de faliment a crescut în toate cele patru trimestre ale anului trecut.

În privinţa înregistrărilor de noi companii, datele Eurostat indică o scădere cu 0,2% în trimestrul patru din 2022, comparativ cu precedentele trei luni. În mod general, în toate cele patru trimestre ale anului trecut, nivelul înregistrărilor de afaceri a fost mai ridicat decât înaintea pandemiei (perioada 2015-2019).

În funcţie de domeniul de activitate, în toate sectoarele s-au înregistrat creşteri ale numărului de falimente în trimestrul patru din 2022, faţă de precedentele trei luni. Activităţile cu cea mai semnificativă creştere a numărului de falimente au fost: transport şi depozitare (72,2%), servicii de cazare şi alimentaţie publică (39,4%), educaţie, sănătate şi activităţi sociale (29,5%).

Comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei – trimestrul patru din 2019 – numărul de declaraţii de faliment în UE a fost mai ridicat în majoritatea sectoarelor economiei, în ultimele trei luni din 2022.

Cea mai semnificativă creştere a numărului de falimente, comparativ cu trimestrul patru din 2019, a fost în sectorul serviciilor de cazare şi alimentaţie publică (97,7%), transport şi depozitare (85,7%).

Numărul de declaraţii de faliment în trimestrul patru din 2022, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei (trimestrul patru din 2019) a fost mai redus în doar trei sectoare ale economiei: industrie (minus 17,6%), construcţii (minus 9,2%) informare şi comunicare (minus 4%), potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

ARMATURA S.A. (ARM) (10/10/2025)

Notificare prag detineri/vot < 5% si > 75%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (10/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (10/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 12/13.11.2025