Politica

Exit-poll: Fidesz din Ungaria – 56% din voturi; Orban vede o schimbare în Europa

Partidul de guvernământ de dreapta Fidesz din Ungaria ar putea câștiga 56% din voturile în alegerile parlamentare europene, a informat duminică televiziunea de stat, citând un sondaj realizat de institutul pro-guvernamental Nezopont.

 

Partidul prim-ministrului Viktor Orban se află cu mult înaintea socialiștilor și a Coaliției Democrate de Stânga, care ar fi trebuit să câștige câte 10% fiecare, a arătat sondajul. Partidul naţionalist Jobbik are 9%, iar partidul Momentum – 7%.

Participarea la vot a fost ridicată, cu 41,74%, la 16.30 GMT.

Orban, care este unul dintre susţinătorii puternici anti-migraţie  din Europa și care a construit un gard din oțel, pentru a închide granițele sudice ale Ungariei împotriva migranților, a avut o campanie care a cerut electoratului să aleagă între forțele care sprijină și se opun imigrației în masă. El speră că votul va consolida forțele politice anti-imigrație din Europa.

“Sper că va avea loc o schimbare în arena publică europeană în favoarea acelor partide politice care ar dori să oprească migrația”, a declarat Orban duminică, după ce a votat. Răspunzând la o întrebare, Orban a refuzat să spună dacă se va alătura noii alianțe a vicepremierului Italiei, Matteo Salvini, după alegeri.

Problema migrației și modul în care oamenii reacționează la aceasta vor modifica spectrul politic în Uniunea Europeană în cadrul votului, a spus el, iar grupurile tradiționale de partide nu vor mai  juca același rol în viitor.

Sondajul de duminică seară a estimat că partidul Fidesz ar putea câștiga 14 dintre cele 21 de locuri ale Ungariei în Parlamentul European de 751 de locuri.

 

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

6 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

7 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

8 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More