În urma reacției Federației Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, ieri, 12 aprilie 2020, alături de Federația Europeană a Jurnaliștilor -EFJ și de Federația Internațională a Muzicienilor – FIM, secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor -IFJ, Anthony BELLANGER, a trimis o scrisoare de protest Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, Primului Ministru, Ludovic Orban, vicepreședintelui Senatului, Robert Cazancioc, președintelui Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu, președintelui Comisiei pentru cultură și mass-media a Senatului, Lucian Romașcanu și președintelui Comisiei pentru cultură și mass-media a Camerei Deputaților, Gigel Sorinel Stirbu, prin care exprimă îngrijorarea celei mai mari organizații a jurnaliștilor din lume privind intenția Guvernului Orban de a lua decizii care afectează lucrătorii din sectorul Cultură și Mass-Media, fără a exista un dialogul social cu reprezentanții acestora.
Vă prezentăm în continuare textul scrisorii semnate de secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor, Anthony BELLANGER.
Departament Comunicare Federația FAIR-MediaSind
București, 13 aprilie 2020
Către: Președintele României, dl Klaus Werner Iohannis
Primul ministru al României, domnul Ludovic Orban
Vicepreședintele Senatului, dl Robert Cazanciuc
Președintele Camerei Deputaților, dl Ion-Marcel Ciolacu
Președintele Comisiei pentru cultură și mass-media a Senatului, dl Lucian Romașcanu
Președintele Comisiei pentru cultură și mass-media a Camerei Deputaților, dl Gigel Sorinel Stirbu
Copy: Conducerea FAIR-MediaSind
Stimati domni,
În numele Federației Internaționale a Jurnaliștilor, cea mai importantă organizație de jurnaliști care reprezintă peste 600.000 de jurnaliști din 146 de țări din întreaga lume, aș dori să-mi exprim o mare îngrijorare cu privire la deciziile politice pe care doriți să le adoptați la 13 aprilie 2020 cu privire la sectorul culturii și mass-media, în special.
Am aflat, de asemenea, că aceste măsuri nu au făcut obiectul unor discuții prealabile cu reprezentanții acestor profesii în România, afiliatul nostru FAIR – MediaSind, și trebuie să spun că acest lucru nu arată, din partea dumneavoastră, o dorință de dialog social în țara dvs. .
În numele IFJ, vă îndemn să reveniți pe calea dialogului cu FAIR- MediaSind pentru a găsi o negociere constructivă.
Vă mulțumim pentru atenție,
Salutări calde,
Anthony BELLANGER
Secrétaire Général – secretar general – secretar general
FEDERATION INTERNATIONALE DES JOURNALISTES (FIJ)
Federația Europeană a Jurnaliștilor a reacționat, la finalul săptămânii trecute, la comunicatul Federației Cultură și Mass – Media FAIR-MediaSind privind intenția Guvernului Orban de a trimite în șomaj tehnic pe lucrătorii din acest important domeniu pentru libertatea de exprimare.
Guvernul României pregătește un mecanism pentru a trimite angajații statului în șomaj tehnic pentru o perioadă de timp limitată în timpul stării de urgență legate de focarul COVID-19. Aceste măsuri au fost decise de guvernul premierului Ludovic Orban fără consultarea organizațiilor reprezentative ale lucrătorilor, fără a ține cont de dialogul social. Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) se alătură afilialului său român FAIR-MediaSind pentru a condamna o astfel de decizie unilaterală.
Potrivit FAIR-MediaSind, lipsa totală de dialog social a determinat Ministerul Culturii din România să ia decizii periculoase pentru 100.000 de lucrători din sectorul creativ. Pe lângă măsurile tehnice de șomaj, sindicatul român subliniază lipsa de măsuri pentru protejarea sănătății lucrătorilor media și a nivelului corupției din televiziunea de stat.
„Aceste măsuri antisociale vin în calea încălcării libertății de informații. EFJ a denunțat, la fel ca și OSCE, recenta ordonanță de urgență care introduce sancțiuni penale excesive pentru „fake news” despre virus. Solicităm guvernului român să deschidă negocieri cu sindicatele pentru toate aceste probleme ”, a declarat secretarul general al EFJ, Ricardo Gutiérrez.