Burse/Investitii

Fitch a confirmat ratingul Transgaz ‘BBB-‘ cu perspectiva stabilă

Agenţia Internaţională de Rating Fitch a confirmat ratingul acordat Societăţii Naţionale de Transport al Gazelor Naturale Transgaz la ‘BBB-‘ cu perspectiva Stabilă, informează compania printr-un raport transmis Bursei de valori Bucureşti.

Potrivit Fitch, ratingul confirmat ‘BBB-‘ cu Perspectiva Stabilă  „reflectă profilul solid  al activității Transgaz în calitate de concesionar și operator al rețelei de transport gaze din România, precum și estimările Fitch privind o contracție progresivă a activității de tranzit internațional de gaze al companiei, derivat din rutele tradiționale”, se arată în raportul agenției.

 

 

 

Conform unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară, investiţiile brute ale Transgaz sunt estimate la 4,6 miliarde de lei, în perioada 2021 – 2025, inclusiv 1,8 miliarde de lei proiecte de dezvoltare dedicate transportului gazelor naturale de la zăcământul de la Marea Neagră, ceea ce este mai mult decât dublu faţă de planul de investiţii în perioada 2021 – 2024 pe care s-a bazat ratingul iniţial, iar Fitch estimează că va duce la o creştere a datoriei nete la aproximativ 3,7 miliarde de lei la finalul lui 2025, de la 1,4 miliarde de lei la finalul lui 2020.

Incertitudinile privind investiţia de la Marea Neagră afectează direct previziunile Fitch, anunţă agenţia, tendinţa privind îndatorarea fiind extrem de dependentă de începutul construcţiei.

Câştigurile Transgaz şi fluxul de numerar din exploatare rămân semnificativ mai volatile decât ale majorităţii companiilor de utilităţi. Sistemul tarifar, bazat pe volumul estimat şi parametrii cheltuielilor de funcţionare, permite discrepanţe semnificative între veniturile efective şi permise să fie compensate prin ajustări de corecţie la tarife în anii următori. Returnarea parţială către clienţi a creşterilor de eficienţă va eroda probabil substanţial profitul operaţional şi fluxul de numerar în perioada 2021 – 2024 şi va spori volatilitatea lor, în special dacă ANRE nu va opta pentru o eşalonare lină şi îndelungată a ajustărilor de corecţie, avertizează Fitch.

Luând în considerare planul masiv de investiţii, este puţin probabilă o revizuire în creştere a ratingului companiei, acesta putând fi retrogradat în urma unor schimbări nefavorabile ale reglementării gazelor în România şi a aducerii ratingului României sub nivelul “BB plus”, cu perspectiva stabilă.

SNTGN Transgaz Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale.

Raportul integral publicat de agentia de rating Fitch poate fi consultat pe site-ul oficial al acesteia la adresa:

https://www.fitchratings.com/research/corporate-finance/fitch-affirms-transgaz-at-bbb-outlook-stable-28-06-2021

 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

10 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

11 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

11 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

11 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

16 ore ago

This website uses cookies.

Read More