Update articol:

După audieri maraton care au durat aproape 14 ore, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă şi Doru Trăilă- plasaţi sub control judiciar pe cauţiune (surse Agerpres)

Fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea și șeful direcției Juridice din SRI, Dumitru Dumbravă, au fost puși, în cursul nopții de joi spre vineri, sub control judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile de către procurorii DNA de la Secția I perntru Combaterea Faptelor de Corupție, într-un dosar în care sunt acuzați de fapte de trafic de influență și spălare de bani, au precizat, vineri noapte, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în cazul ambilor procuroarea Mihaiela Iorga Moraru a stabilit cauțiune de câte 500.000 de lei bani pe care cei doi trebuie să îi pună la dispoziția anchetatorilor ce vor fi depuși la bancă în contul DNA.

Dumitru Dumbravă

Coldea a ieşit vineri din sediul DNA după mai bine de 15 ore de audieri, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor.

Tot sub control judiciar a fost plasat şi avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri  Dan Tocaci, cauțiunile în cazul celor doi fiind stabilit la 500.000 de lei, respectiv 150.000 de lei.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

“Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: ‘Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul”, a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3.

În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis “optimizarea problemelor sale din justiţie”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare.

“Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani”, a spus Hideg.

Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei.

El a recunoscut că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu “probe clare” împotriva celor care l-au ameninţat.

Pe de altă parte, Hideg a mărturisit că nu are probe că banii pe care i-a dat avocatului Trăilă ar fi ajuns la foştii generali SRI.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare