Update articol:

Florin Cîțu: “Dragnea oferă pe tavă Rusiei sectoarele energie și financiar bancar!

Sursa: Facebook

Senatorul PNL Florin Cîțu a revenit cu o nou acuzație la adresa liderului PSD Liviu Dragnea, după publicarea proiectului de modificare a OUG 114, privind măsurile fiscale în domenii precum bancar, energie, telecom.

“Dragnea oferă pe tavă Rusiei sectoarele energie și financiar bancar!”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Acesta a continuat: “Două lucruri, și un pariu, despre odonanța trădării naționale care oferă pe tavă Rusiei economia României.

1. Art 87 alin 7 din ordonanță reprezintă primul pas spre NAȚIONALIZAREA sistemului bancar.

“Indicatorii ţintă de creştere a creditării şi de diminuare a marjei de dobândă, precum și marja de referință a dobânzii se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, cu recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. Pentru anul 2019, pentru fiecare instituție bancară, ținta de creștere a creditării este de + 8,0 la suta, ținta de diminuare a marjei de dobânda este de -8,0 la suta, iar marja de referința a dobânzii este de 4,0 puncte procentuale.”

2. Taxa pentru sistemul bancar se aplică DOAR creditelor pentru SECTORUL PRIVAT, persoane fizice și juridice.

TRADUCERE: Dragnea se răzbună pe sectorul privat mai ales pe persoane fizice pentru că taxa este suportată DOAR de acestea.

Da, dragi români cu credite și care ati crezut în Dragnea și hamsterii lui. V-au mințit! Și nu numai că nu vă reduce ratele la credite dar vă pune să platiți mai mult. Taxa se aplică doar la creditele dumneavoastră și o veți plăti.

Foarte simplu: Această ordonanță PREMIAZA creditele către STAT, administrația centrlală și locală, și PENALIZEAZĂ creditele către sectorul privat, persoane fizice și juridice!

În ceea ce privește sistemul financiar bancar, câștigă din această ordonanță doar BII, banca lui Putin unde Eugen Teodorovici s-a numit în conducere pe 15 noiembrie 2018.

Este clar acum că OUG 114 a fost discutată de Teodorovici la Moscova și la întâlnirea conducerii băncii BII de la Varadero, Cuba.

Rusia câștigă atât pe partea de energie cât și pe partea de sistem financiar prin această ordonanță. Este și normal, ei au scris-o iar Dragnea și gasca lui de infractori au implementat-o.

PARIU: atât timp cât nu sunt plafonate și INDIFERENT de modul de calcul al indicelui de referință, dobânzile la credite CRESC și SCAD cu rata inflației.

Mai mult, atât timp cât sunt încă determinate de piață (așa cum este normal), dobânzile la credite în România rămân mai mari, cu mult mai mari decât dobânzile din țări cu rating mai bun și cu o economie mai deschisă și mai competitivă. Indiferent de promisiunile comuniștilor de la PSD+ALDE.

Țin acest pariu cu toți “economiștii”, vracii și inginerii de la PSD+ALDE.

O să revin cu mai multe lucruri despre această ordonanță a trădării naționale. Dar, cele două forme ale ordonanței arată clar că finanțele României sunt pe mâna unor incompetenți ticăloși.

P.S. Noile condiții de creditare cu formulele magice ale vracilor de la PSD+ALDE, NU se aplică creditelor în derulare. Ca să înțelegeți cât v-au mințit PSD+ALDE.

Art. IX. 
Prevederile art. II și III intră în vigoare la data de 2 mai 2019 și se aplica creditelor acordate consumatorilor după această dată, precum și refinanțării creditelor acordate consumatorilor aflate în derulate la această dată”.

Dobânda pentru creditele în lei va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare

Producătorii de energie pe bază de cărbune sau în cogenerare, exceptaţi de la plata contribuţiei de 2% din cifra de afaceri

Instituţiile bancare sunt obligate la taxa pe active financiare nete – 0,4 % pe an şi 0,2 % pe an, în funcţie de cota de piaţă

 

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025