Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPartidul Naţional Liberal nu susţine sub nicio formă impozitarea progresivă a pensiilor private, a anunţat, marţi, deputatul liberal Florin Roman.
“Urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu domnul ministru Boloş referitor la Pilonul 2 de pensii facem următoarele precizări: prima precizare şi cea mai importantă este că Partidul Naţional Liberal nu susţine sub nicio formă impozitarea progresivă a pensiilor private. Al doilea lucru pe care dorim să vi-l comunicăm este că, dacă iniţiatorul şi anume Ministerul Muncii, nu va reveni asupra neclarităţilor reale care au apărut în spaţiul public, atunci l-am mandatat pe ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ca în Ordonanţa ‘trenuleţ’ de la sfârşitul anului să proroge şi să excepteze pilonul 2, 3 şi 4 de la aceste prevederi tocmai ca să nu existe niciun fel de discuţie că ele ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2024”, a declarat Roman, la Parlament.
El a amintit că PNL, la momentul angajării răspunderii Guvernului, a ieşit public şi a atras atenţia că “a fost aruncată acea şopârlă care practic însemna naţionalizarea Pilonului 2 de pensii”.
Potrivit deputatului liberal, citat de Agerpres, “Pilonul 2 de pensii va fi apărat sub orice formă de PNL în Parlament”.
“Noi suntem garantul că nimeni nu va umbla la Pilonul 2 de pensie atât timp cât Partidul Naţional Liberal va face parte din această coaliţie. În altă ordine de idei, observaţiile din spaţiul public sunt reale. (…) Eu nu vreau să acuz pe nimeni de rea credinţă, dar observ că una vorbim şi alta se întâmplă, nu e prima dată, şi cel mai bun exemplu a fost momentul angajării răspunderii Guvernului. Noi am spus explicit că nu vom susţine niciodată aşa ceva”, a subliniat Florin Roman.
Parlamentarul a mai anunţat că PNL va susţine proiectul de lege care elimină dubla impozitare a banilor din Pilonul 2 de pensii. “Practic va fi impozitată doar acea parte de câştig în urma investiţiilor făcute şi nu partea de cotizare la care, bineînţeles, sunt exceptaţi cei care au sume până în 2.000 de lei. (…) Acest proiect va ajunge, sperăm noi, până la finele anului cu susţinerea Ministerului de Finanţe la votul final”, a adăugat Roman.
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…
Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…
This website uses cookies.
Read More