Fonduri de pensii

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de aproape 45,8 de miliarde de lei, în creştere cu 21%

  • Activele fondurilor de pensii facultative au ajuns la 1,96 miliarde de lei, la 31 august 2018

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 45,8 miliarde de lei, la 31 august 2018, în creştere cu 21,44% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 28,14 miliarde de lei, respectiv 61,42%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,49 miliarde de lei (18,54%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,42 miliarde de lei, respectiv 9,65% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 45,81 miliarde de lei, la 31 august 2018, iar valoarea activului net era de 45,79 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,167 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,03 milioane de participanţi.
În luna iunie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,097 milioane de participanţi, iar pentru 3,05 milioane nu au fost virate contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Conform ASF, fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de aproximativ 1,96 miliarde de lei, la 31 august 2018, în creştere cu 13,51% comparativ cu nivelul de la 31 august 2017.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,156 miliarde de lei, respectiv 58,96%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 408,153 milioane de lei (20,8%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 128,339 milioane de lei, respectiv 6,54% din totalul activelor.
Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul III era de 1,961 miliarde de lei, la 31 august 2018, iar valoarea activului net era de 1,958 miliarde de lei.
Fondurile de pensii facultative aveau 463.231 de participanţi la 31 august 2018.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More