Cea de-a patra ediție a Forumului Euro-Atlantic pentru Reziliență (EARF25), organizată de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), va reuni, în perioada 6-7 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, lideri guvernamentali, experți militari, reprezentanți ai mediului academic și ai organizațiilor internaționale, într-un amplu exercițiu de reflecție strategică privind viitorul rezilienței în spațiul euro-atlantic.
Sub deviza “Resilience through connectivity and cooperation”, forumul oferă o platformă euro-atlantică dedicată conceptului de reziliență, privit nu doar ca reacție la crize, ci ca instrument de planificare strategică integrată, care leagă dimensiunile militară, civilă, economică, tehnologică și societală.
Ediția din acest an a EARF extinde modelul hibrid consacrat la edițiile precedente, desfășurând sesiuni simultane în București, Bruxelles, Tokyo, Ljubljana, Atena și Chișinău, unite printr-o infrastructură digitală, care permite interacțiunea directă între vorbitori și publicul din orașele partener.
Deschiderea oficială, găzduită în Sala „Constantin Stere” a Senatului României, va reuni figuri marcante ale mediului politico-instituțional care contribuie la activitatea Centrului: Lucian Fătu, președintele E-ARC, Ana Tinca, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, general-maior Eugen Mavriș, rectorul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, dr. Raed Arafat, șeful DSU/MAI, dl. Mircea Geoană, președinte Aspen România, general-locotenent Mădălin-Virgil Mihai, șeful STS, cărora li se alătură în calitate de partener dl. Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.
Programul cuprinde zece paneluri și mese rotunde ce acoperă tematici diverse, de la reziliența strategică în fața amenințărilor hibride și securitatea cibernetică, până la reziliența democratică și pregătirea societății civile pentru crize complexe, reafirmând vocația E-ARC de a conecta domeniile civil și militar într-un cadru comun de analiză.
-
Panelul „SEDM”
Printre momentele de vârf ale forumului se numără panelul „The Strategic Resilience of SEDM States Against Hybrid Operations: Between Prevention and Response”, programat pentru dimineața zilei de 7 noiembrie a.c., în același cadru emblematic al Palatului Parlamentului.
Evenimentul, organizat în cooperare cu inițiativa „Procesul Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est” South-Eastern Europe Defence Ministerial Process – SEDM) – unul dintre cele mai longevive formate politico-militare regionale – va analiza vulnerabilitățile și capacitățile de răspuns ale statelor membre în fața operațiilor hibride și a amenințărilor multidimensionale care vizează stabilitatea flancului sud-estic al NATO.
Panelul va fi moderat de generalul de brigadă (r.) dr. Mircea Mîndrescu și îl va avea keynote speaker pe ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, alături de secretarul de stat Sorin-Dan Moldovan, șeful Departamentului pentru Politica de Apărare, Planificare și Relații Internaționale (DPAPRI) din MApN.
De asemenea, vor interveni general-maior Ioannis Korres, director pentru Strategie și Politici de Apărare al Statului Major General din Republica Elenă, general de brigadă Bilbil Bitri, comandantul SEEBRIG, colonelul conf. univ. dr. Ciprian Pripoae-Șerbănescu, de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, și dr. Irina-Dumitrița Solomon, expertă în afaceri publice și comunicare strategică.
Panelul SEDM va funcționa ca o platformă politico-militară și analitică asupra rezilienței societale, vizând identificarea vulnerabilităților comune, diseminarea bunelor practici și formularea unor soluții pragmatice pentru adaptarea regională în fața presiunilor sistemice. În contextul intensificării campaniilor de dezinformare, al atacurilor cibernetice coordonate și al presiunilor economice generate de războiul din Ucraina, tema devine esențială pentru asigurarea coeziunii euro-atlantice în zona Mării Negre și Balcanilor.
-
E-ARC și SEDM, parteneriat pentru consolidarea rezilienței regionale
În logica actuală a diplomației de securitate, cooperarea dintre E-ARC și SEDM reprezintă un model de integrare regională pragmatică, bazată pe expertiză, coordonare și proiecție a stabilității. Potrivit planului comun de cooperare, validat la nivel politico-militar de către miniștrii apărării ai statelor membre ale inițiativei, parteneriatul urmărește acordarea de sprijin pentru autoevaluarea capacităților de reziliență militară, crearea de programe de instruire și certificare pentru experții civili și militari, utilizarea de echipe mobile de instruire (MTT), care să ofere suport tehnic și doctrinar, precum și organizarea de conferințe și grupuri de lucru regionale, menite să transforme reziliența într-un pilon operațional al cooperării în Europa de Sud-Est.
Aceste demersuri nu doar consolidează coeziunea regională, ci și ancorează formatul SEDM într-o logică modernă a apărării prin reziliență, complementară cadrului NATO și celui al politicilor Uniunii Europene.
-
EARF25, laboratorul unei noi generații de politici de reziliență
Prin temele abordate, EARF25 confirmă capacitatea României de a acționa ca hub de expertiză, la nivel regional și euro-atlantic, în domeniul rezilienței.
Forumul consolidează poziția E-ARC ca partener esențial în dezvoltarea conceptului de reziliență, dar și ca furnizor de expertiză pentru NATO, Uniunea Europeană, statele membre și partenerii din regiunea extinsă a Mării Negre.
Într-un climat geopolitic volatil, EARF25 propune o viziune în care cooperarea și conectivitatea devin instrumente strategice de apărare, iar România, prin E-ARC, se afirmă din nou ca promotor al unei reziliențe active, cu vocație internațională, în care societatea, instituțiile statului și Armata sunt părți ale aceluiași mecanism de securitate colectivă. Și cum elaborarea și operaționalizarea noilor politici europene impune formarea noilor generații de lideri, EARF găzduiește, și în acest an, Masa Rotundă „2025 Future Leaders Fellowship”, unul dintre cele mai dinamice și creative ateliere tematice care ilustrează viziunea Centrului.
Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), înființat prin Hotărârea de Guvern nr. 565/2021 și aflat subordinea Ministerului Afacerilor Externe, are menirea de a fi un pol de excelență unic în regiune, contributor la dezvoltarea doctrinelor, metodologiilor și instrumentelor analitice, respectiv la pregătirea în domeniul rezilienței. recunoscut atât de NATO, cât și de Uniunea Europeană.
Angajamentul României de a promova o abordare interinstituțională și transversală a rezilienței, cu impact direct asupra coeziunii NATO, a fost recunoscut încă din 2021, când declarația Summit-ului Aliat de la Bruxelles a salutat înființarea Centrului de la București. De atunci, E-ARC a devenit un actor relevant în domeniul rezilienței, implicat în cooperări bilaterale și multilaterale, de la misiunile Uniunii Europene în Republica Moldova și Ucraina până la cursurile NATO pentru reziliență dedicate experților civili, organizate anual la București în mai multe ediții. Prin activitatea sa, Centrul a transformat reziliența într-un concept aplicat, conectând nivelul strategic la nevoile reale ale instituțiilor și comunităților.