International

Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul pentru revocarea unor privilegii

Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul ţării sale în încercarea de a i se restabili privilegiile speciale ce i-au fost retrase în luna mai, a declarat avocatul său pentru dpa vineri, potrivit Agerpres.

În procesul intentat la Curtea Administrativă din Berlin, Gerhard Schröder (78 de ani) cere să i se restituie un birou parlamentar, a declarat avocatul său din Hanovra, Michael Nagel.

Comisia parlamentară pentru buget a decis în mai că Schröder – ţinta de mult timp a unor critici acerbe în Germania pentru legăturile sale cu Rusia – trebuie să renunţe la dreptul său la un birou în Bundestag, deşi urma să-şi primească în continuare pensia şi servicii de pază.

Echipa juridică a fostului cancelar susţine că decizia Comisiei pentru buget din Bundestag de a tăia finanţarea biroului parlamentar al lui Schröder şi desfiinţarea acestuia este ilegală, potrivit unei declaraţii a firmei de avocatură obţinute de dpa.

Fostul cancelar, care a fost în funcţie între 1998 şi 2005, este criticat de ani de zile pentru legăturile sale cu companii de stat ruse, fiind considerat un prieten apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Presiunea asupra lui Schröder de a se distanţa de Putin a crescut după invazia Rusiei în Ucraina.

În luna mai, Schröder anunţase în sfârşit că va părăsi consiliul de administraţie al gigantului energetic rus Rosneft. El a refuzat, de asemenea, o nominalizare în consiliul de administraţie al Gazprom, un alt gigant energetic rus.

După câteva săptămâni de analiză, partidul său de centru-stânga SPD a decis luni că nu există motive pentru excluderea sa din partid.

Comitetul din oraşul Hanovra, din nordul Germaniei, a declarat că Schröder nu a încălcat regulile de partid ale SPD prin interacţiunea cu companii de stat ruseşti, adică nu există nicio bază pentru excluderea sa sau pentru vreo altă sancţiune.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More