Update articol:

Fostul ministru de externe egiptean Nabil Fahmy, desemnat secretar general al Ligii Arabe de la 1 iulie

Fostul ministru de externe egiptean Nabil Fahmy a fost numit duminică, în unanimitate, în funcţia de secretar general la Ligii Arabe, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Numirea sa va fi oficializată de către miniştrii statelor membre la viitorul summit prevăzut în Arabia Saudită.

Fahmy, în vârstă de 75 de ani, îşi va prelua funcţia la 1 iulie, pentru un mandat de 5 ani.

Fostul înalt diplomat, care a condus Ministerul de Externe egiptean din iunie 2013 până în iulie 2014, va fi cel de-al optulea egiptean la conducerea organizaţiei panarabe cu sediul la Cairo. El îi va succeda lui Ahmed Abul Gheit, aflat în funcţie din 2016.

Liga, ce numără 22 de membri, nu a avut în frunte decât un singur secretar general care nu era egiptean, tunisianul Chedli Klibi în anii 1980, după ce Egiptul fusese suspendat din organizaţie pentru că semnase un tratat de pace cu Israelul.

Într-un comunicat, Fahmy, a declarat că viitoarea sa funcţie implică ‘o mare responsabilitate’ având în vedere ‘încălcările flagrante ale dreptului internaţional comise de părţi care agresează în mod trădător ţările noastre (…) şi de altele care menţin de multă vreme ocupaţia pământurilor noastre’.

Deşi nu a numit explicit Israelul sau Iranul, viitorul secretar general al Ligii Arabe rămâne fidel liniei predecesorului său.

Fondată în 1945, Liga rămâne principala organizaţie regională dedicată concertării politice în interiorul lumii arabe.