Update articol:

Fostul preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Laurenţiu Baranga, reţinut pentru 24 de ore

Fostul preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Laurenţiu Baranga a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind acuzat de înşelăciune, potrivit news.ro.

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă seară, că Laurenţiu Baranga a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma audierilor care au avut loc în Capitală.

Baranga este acuzat de înşelăciune.

Poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au făcut, sâmbătă dimineaţă, o percheziţie la domiciliul din Râmnicu Vâlcea al lui Baranga.

”Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, a transmis Poliţia Română.

Minsterul Finanţelor a precizat că Laurenţiu Baranga a demisionat din funcţia deţinută la Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că Baranga a deţinut o funcţie publică înainte de a fi numit la Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, iar dosarul său de candidatură a fost analizat în toate aspectele, dar nu s-a ştiut că documentele de studii sunt falsificate.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (19/09/2025)

Preluare provizorie de competente CEO si CFO

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (19/09/2025)

Completare convocator AGEA din data de 15/16 octombrie 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (19/09/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SIMTEL TEAM (SMTL) (19/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (19/09/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 12.09.2025