Update articol:

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit (presa de stat)

china Yuanul chinez

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit miercuri la vârsta de 96 de ani, a anunţat presa de stat chineză, citată de Reuters şi France Presse.

Jiang a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la ora 12.13, a declarat agenţia oficială de presă Xinhua.

Jiang Zemin şi-a condus ţara într-o eră de profunde tulburări din 1989 până la începutul anilor 2000.

El a ajuns în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC) după reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen din Beijing şi a fost alături de transformarea celei mai populate ţări din lume într-o putere mondială.

“Jiang Zemin a murit de leucemie şi insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la 12.13 (miercuri), 30 noiembrie 2022, la vârsta de 96 de ani’, a precizat Xinhua (China Nouă).

Când Jiang Zemin a fost numit oficial în 1989 de fostul lider Deng Xiaoping ca succesor al său, China era abia la începutul modernizării sale economice, notează AFP, potrivit Agerpres.

Când Jiang a părăsit funcţia de preşedinte în 2003, China devenise membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a câştigat organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 şi era pe cale să devină o superputere.

Fost primar şi şef al PCC din Shanghai, Jiang Zemin a continuat, cu un cerc de lideri apropiaţi, să exercite influenţă asupra vieţii politice chineze chiar şi după pensionarea sa oficială, potrivit analiştilor.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025