Categories: Fără categorie

Francul elveţian rămâne supraevaluat (vicepreşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei)

Francul elveţian rămâne puternic chiar după recentele deprecieri, a declarat miercuri vicepreşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), Fritz Zurbruegg, după ce moneda a ajuns la cel mai redus nivel faţă de dolar din ultimele trei săptămâni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Moneda Elveţiei este văzută ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al ţării. Aceste evoluţii forţează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului şi a proteja economia ţării dependentă de exporturi.

“Este clar pentru noi că francul este uşor supraevaluat la actualul nivel”, a explicat oficialul, la o conferinţă economică, înaintea următoarei şedinţe de politică monetară a SNB din 23 septembrie.

De asemenea, a apreciat că actuala creştere a inflaţiei în Elveţia este un fenomen temporar, iar SNB ar putea majora bilanţul, dacă va fi necesar.

Recent, SNB a indicat că în viitorul apropiat nu există motive de schimbare a politicii monetare ultra-expansioniste, iar potenţialul nivel mai ridicat al inflaţiei nu reprezintă un motiv de schimbare a direcţiei.

Din 2015, Banca Naţională a Elveţiei a redus la minus 0,75% rata dobânzii pentru depozitele constituite la SNB şi intervine pe pieţele valutare pentru a opri aprecierea francului elveţian. Moneda Elveţiei este văzută ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al ţării. Aceste evoluţii forţează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului şi a proteja economia ţării dependentă de exporturi.

Banca Naţională a Elveţiei a utilizat anul trecut 110 miliarde de franci elveţieni (122,86 miliarde de dolari) pentru a contracara tendinţa de apreciere a monedei naţionale în perioada pandemiei de coronavirus. Intervenţiile Băncii Naţionale a Elveţiei pe pieţele valutare au urcat de la 13,2 miliarde de franci elveţieni în 2019, iar cifra cheltuită anul trecut reprezintă cel mai ridicat nivel din 2012 până în prezent.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

10 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

11 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

11 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

11 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

11 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More