Energie electrica

Franţa avertizează că preţurile ridicate la energie vor dura încă câteva luni

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat marţi că se aşteaptă ca majorarea preţurilor energiei să dureze “încă câteva luni”, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Attal, a anunţat că se pregătesc noi măsuri pentru a face faţă situaţiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Luni, Autoritatea franceză de reglementare a energiei a informat că Engie va majora de la 1 octombrie preţurile gazelor cu 12,6%.

În urmă cu două săptămâni, Gabriel Attal anunţa că autorităţile de la Paris vor să extinde programul de acordare de vouchere pentru energie la mai multe gospodării, în încercarea de a uşura costul creşterii facturilor la energie. În prezent, aceste vouchere sunt acordate pentru aproximativ 5,5 milioane de gospodării cu venituri modeste din Franţa.

“Lucrăm la măsuri suplimentare”, a afirmat marţi Attal la postul de radio Europe 1, fără a da amănunte.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 250% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

38 de minute ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

45 de minute ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

53 de minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

o oră ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

o oră ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More