Categories: Fără categorie

Franţa: Parlamentul a aprobat tratatul franco-german de la Aachen, semnat de Macron şi Merkel

Parlamentul francez a autorizat marţi ratificarea noului tratat între Franţa şi Germania, semnat la 22 ianuarie, la Aachen, de preşedintele Emmanuel Macron şi cancelarul Angela Merkel, deputaţii comunişti şi stânga radicală arătându-şi totuşi ‘ostilitatea’ faţă de ‘validarea nucleului dur al Europei’, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Adunarea Naţională (camera legislativă inferioară) a aprobat ratificarea tratatului cu 479 voturi pentru, 42 împotrivă şi o abţinere.

În timpul dezbaterilor, secretarul de stat pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, a apărat acest tratat ‘ambiţios’, aprobat deja de Senat în iulie şi care ‘va deschide o nouă eră în relaţia specială’ dintre cele două ţări.

Noul tratat de ‘cooperare’ şi ‘integrare’ ‘completează’ tratatul de prietenie de la Elysee, semnat în 1963 de preşedintele Franţei, generalul Charles de Gaulle, şi de cancelarul german Konrad Adenauer, în domenii ca apărare, diplomaţie, economie şi cooperare transfrontalieră.

El include în special ‘o clauză de apărare reciprocă’ în caz de agresiune’, prevede ‘strângerea legăturilor între cetăţenii şi firmele de o parte şi de alta a frontierei’, şi reafirmă obiectivul bilingvismului în zonele transfrontaliere.

Prin acest tratat, cele două state instituie un ‘consiliu franco-german de experţi economici’, mandatat să emită ‘recomandări privind acţiunea economică’.

‘Franţa îşi reafirmă de asemenea sprijinul de lungă durată faţă de intrarea Germaniei ca membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU’, a declarat Amélie de Montchalin, subliniind că nu se pune ‘în niciun fel problema ca Franţa să renunţe la propriul său loc permanent’.

Secretarul de stat a mai arătat că tratatul ‘permite să se inoveze’ în relaţiile parlamentare, apreciind că Adunarea parlamentară franco-germană creată în primăvară ‘va facilita apropierea legislaţiilor şi popoarelor’.

Liderul partidului ‘Franţa nesupusă’ (‘La France insoumise’, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, a susţinut joi o moţiune de respingere a tratatului. El a salutat ‘ca toată lumea’ ‘semnele de prietenie’ faţă de ‘marele vecin’ german care ‘ne-a invadat de trei ori începând din 1970’, declarând însă că ‘nu împărtăşeşte ideea potrivit căreia ar exista un cuplu franco-german’.

La rândul său, deputatul comunist Stéphane Peu a afirmat că există un risc pentru UE în ‘a valida în acest fel nucleul dur al Europei’.

Celelalte grupuri parlamentare au susţinut ratificarea tratatului. 

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

2 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

2 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

2 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

2 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More