International

Franţa şi Germania vor fi primele ţări vizitate de vicepreşedintele american JD Vance

Franţa şi Germania vor fi destinaţiile vicepreşedintelui american JD Vance în prima sa călătorie internaţională de la preluarea mandatului, pe 20 ianuarie, într-un turneu ce va avea loc săptămâna viitoare, informează Washington Post, citat marţi de EFE, potrivit Agerpres.

În cadrul deplasării sale, vicepreşedintele JD Vance va participa la conferinţe internaţionale despre tehnologie şi securitate, potrivit ziarului american care citează drept surse doi oficiali de la Casa Albă care au vorbit sub protecţia anonimatului.

Vicepreşedintele SUA intenţionează să participe la Summitul pentru Acţiunea privind Inteligenţa Artificială care va avea loc la Paris (10-11 februarie), unde şefi de stat, cercetători şi directori de companii din sfera tehnologiei vor discuta despre modul în care guvernele ar trebui să răspundă la progresele rapide din acest domeniu.

JD Vance va participa apoi la Conferinţa de Securitate de la München, în Germania, care va avea loc între 14 şi 16 februarie şi va servi drept platformă pentru dezbateri la nivel înalt despre principalele provocări de politică externă şi de securitate ale timpului nostru, potrivit organizatorilor.

În aceste reuniuni, vicepreşedintele american va susţine politicile în materie de tehnologie şi inteligenţă artificială ale administraţiei Trump.

În luna ianuarie, preşedintele SUA a anunţat o alianţă între companiile OpenAI, Oracle şi SoftBank, care vor investi iniţial 100 de miliarde de dolari şi vor aloca până la 500 de miliarde de dolari în proiectul Stargate în următorii patru ani, proiect prin care îşi propune să conducă în cursa pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale la nivel mondial. 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

53 de minute ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

o oră ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

2 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

2 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More