Partidele La France insoumise (Franţa rebelă, LFI, populist de stânga), Rassemblement national (Adunarea Naţională, RN, populist de dreapta) şi Partidul Comunist din Franţa au promis că vor cenzura viitorul guvern, imediat după ce preşedintele Emmanuel Macron l-a numit din nou vineri seara în funcţie pe premierul demisionar Sebastien Lecornu, potrivit Agerpres.
“O nouă insultă adusă francezilor de către un iresponsabil îmbătat de putere. Franţa şi poporul său au fost umiliţi”, a scris coordonatorul LFI pe X, precizând că formaţiunea de stânga radicală va depune “o nouă moţiune de destituire a preşedintelui” Emmanuel Macron, transmite France Presse.
Deputaţii Rassemblement National vor cenzura “imediat” noul guvern al lui Sebastien Lecornu, a promis vineri seara pe X şi liderul partidului de extremă dreapta, Jordan Bardella, denunţând o “echipă fără viitor”.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a reconfirmat în mod surprinzător pe Sebastien Lecornu în funcţia de prim-ministru al ţării, la câteva zile după ce îi acceptase demisia, a anunţat vineri seara Palatul Elysee.
Politicianul, un apropiat al lui Macron, îşi prezentase demisia din cauza tensiunilor guvernamentale, considerând că “nu existau condiţiile” pentru a continua în funcţie. El fusese numit prim-ministru pe 9 septembrie, după ce centristul Francois Bayrou pierduse o moţiune de încredere.
Palatul Elysee a precizat în comunicat că Lecornu a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern.
Macron se confruntă cu presiuni de timp, deoarece bugetul pentru anul următor trebuie prezentat Parlamentului până luni, iar potrivit Constituţiei, acest lucru poate fi făcut doar de prim-ministru.
Franţa se află într-un blocaj politic de la alegerile anticipate din 2024, când niciun partid nu a obţinut majoritatea, iar formaţiunea lui Macron, La République En Marche! (LREM, centrist, proeuropean), a pierdut teren în faţa extremei drepte.
După reînnoirea mandatului său, Lecornu s-a angajat să “facă tot posibilul pentru ca Franţa să aibă un buget până la sfârşitul anului.