Update articol:

Franţa va interzice ţigările electronice de unică folosinţă

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Franţa intenţionează să interzică ţigările electronice de unică folosinţă, a anunţat prim-ministrul acestei ţări, Elisabeth Borne, într-un interviu acordat duminică pentru postul radiofonic RTL, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“Este o chestiune importantă de sănătate publică”, a declarat Elisabeth Borne, adăugând că Guvernul de la Paris alcătuieşte în această perioadă planuri ce vizează un program naţional de luptă împotriva fumatului, un flagel care cauzează aproximativ 75.000 de decese în fiecare an în Franţa.

Aşa-numitele dispozitive de “inhalat” generează anumite obiceiuri în rândul tinerilor, care pot să ducă apoi la dependenţa de nicotină, a mai spus premierul francez.

Cu toate acestea, Guvernul de la Paris nu intenţionează să majoreze taxele pentru tutun în 2024 după creşterea lor din acest an, a precizat Elisabeth Borne.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în 2021 o serie de obiective ambiţioase privind limitarea fumatului şi a consumului de alcool, promiţând să creeze mai multe spaţii în care fumatul să fie interzis şi dorind ca toţi tinerii francezi cu vârste de până la 20 de ani să devină nefumători până în 2030.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026