Politica

Franţa: ”Vor exista tentative de ingerinţă” din partea Turciei în alegerile prezidenţiale, afirmă Emmanuel Macron

Preşedintele Emmanuel Macron a avertizat marţi împotriva “tentativelor de ingerinţă” ale Turciei în următoarele alegeri prezidenţiale franceze din 2022, fără a închide însă uşa unei îmbunătăţiri a relaţiilor cu Ankara, care sunt execrabile de peste un an, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Evident. Vor fi tentative de a ingerinţă la următoarele alegeri. Este scris, iar ameninţările nu sunt voalate”, a declarat Emmanuel Macron, întrebat despre omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unui emisiuni a canalului de televiziune France 5.

Referindu-se la controversa aprinsă asupra problemei religioase, declanşată după discursul său din toamnă cu privire la “separatismul islamist”, preşedintele francez a criticat “o politică de minciuni de stat transmise organele de presă controlate de statul turc”, precum şi “de anumite mari canale de ştiri controlate de Qatar”.

Recep Tayyip Erdogan a mai fost acuzat de ingerinţă electorală, în special în Germania, când le-a cerut alegătorilor germani de origine turcă să voteze împotriva partidului Angelei Merkel în 2017.

“Trebuie să fim foarte lucizi”, a continuat Emmanuel Macron, ale cărui relaţii cu omologul său turc au fost extrem de tensionate înainte un dezgheţ perceptibil de câteva luni.

“Am observat de la începutul anului dorinţa lui Erdogan de a se angaja din nou în relaţie. Vreau să cred că este posibil”, a declarat preşedintele francez, apărându-se de orice “animozitate în privinţa Turciei”.

“Dar cred că nu te poţi reangaja într-o relaţie atunci când există ambiguităţi. Nu vreau să mă angajez din nou într-o relaţie paşnică dacă în spate există astfel de manevre care continuă”, a spus el.

Relaţiile bilaterale s-au deteriorat odată cu ofensiva turcă din octombrie 2019 împotriva forţelor kurde din Siria, aliate ale Occidentului. Intervenţionismul turc în Libia, în estul Mediteranei (unde un incident a opus nave turce şi franceze în iunie 2020) şi politica franceză împotriva extremismului islamic au adâncit ulterior antagonismele dintre Paris şi Ankara.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

o oră ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

2 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

2 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More