Banci

FT: Piraeus Bank, cea mai mare bancă din Grecia, acuzată de încălcarea legilor controlului de capital

Procurorul şef anticorupție din Grecia a acuzat Piraeus Bank, cel mai mare creditor al țării, că a încălcat legislaţia privind controlul de capital în tranzacțiile legate de Libra Group, un conglomerat american care l-a salvat anterior în timpul crizei din Grecia, scrie FT.

Cazul ridică întrebări cu privire la guvernanța și stabilitatea băncilor grecești, care încă se luptă să îşi revină dintr-o criză de opt ani, care a dus la scăderea PIB-ului ţării cu 25%.

De asemenea, cazul evidențiază relația strânsă dintre Piraeus și Libra, ai cărui proprietari au transformat o mică firmă de transport maritim cu câteva nave într-un conglomerat internațional, cu operațiuni în 35 de țări, cu activităţi de transport maritim și aviație la energie regenerabilă, turism și servicii financiare.

Procurorul, Eleni Touloupaki anchetează Piraeus, pe fostul său președinte Michalis Sallas și o serie de tranzacții legate de Libra, deținută de familia Logothetis, care sunt mari susținători ai politicienilor Democraţi în SUA.

Ancheta a fost determinată de rapoarte de la banca centrală din Grecia și agenția anti-spălare de bani cu privire la transferurile efectuate în 2016 de către Piraeus către companii offshore din Cipru, ai căror proprietari beneficiari includ pe fondatorul Libra Michael Logothetis și alți angajați.

Libra şi Sallas au negat acuzaţiile, iar avocaţii lor susţin că procurorii s-au înşelat în formularea acestor acuzaţii. Piraeus a refuzat să comenteze.

Grupul Libra a fost unul dintre cei mai mari creditori ai Piraeus, iar mai târziu a ajutat banca în cadrul unui bail out – cumpărând credite pentru a reduce bilanţul băncii şi prin achiziţia de capitaluri proprii când banca avea nevoie şi nu se găseau alţi susţinători.

Grupul este condus de George Logothetis, fiul fondatorului Michael Logothetis.

Grecia a impus legea controlului de capital în mijlocul anului 2015 când băncile elene au pierdut temporar accesul la finanţarea de urgenţă de la Banca Centrală Europeană, iar ţara era foarte aproape de a ieşi din zona euro. Controlul nu a fost complet ridicat până în septembrie 2019.

Piraeus Bank România a fost vândută fondului de investiţii american J. C. Flowers, iar acum funcţionează sub numele First Bank.

 

Articole recente

Rusia respinge desfăşurarea de trupe ale NATO în #Ucraina după un posibil armistiţiu

Rusia respinge categoric desfăşurarea de trupe ale NATO în Ucraina după o posibilă încetare a…

7 ore ago

Ce au spus liderii europeni la întâlnirea cu Trump

Secretarul general al NATO spune că oferta lui Trump privind garanțiile de securitate este o…

7 ore ago

Trump are o întâlnire multilaterală cu liderii europeni – video – live test

O delegație de lideri europeni, într-un efort coordonat de sprijinire a Kievului, se află la…

8 ore ago

Nazare: 460.000 de firme inactive, azi, în România; trebuie să punem ordine în modul în care tratăm aceste companii

Combaterea evaziunii fiscale nu poate fi discutată serios fără să fie tratată situaţia firmelor inactive…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More