Update articol:

G7: Marea Britanie a anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei, în special în privinţa diamantelor

G7: Marea Britanie a anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei, în special în privinţa diamantelor
 - poza 1

Marea Britanie a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva sectorului minier al Rusiei ce vizează importurile de aluminiu, diamante, cupru şi nichel, în încercarea de a restrânge capacitatea Moscovei de a finanţa războiul pe care l-a declanşat în Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

“După cum arată sancţiunile anunţate astăzi, G7 rămâne unit în faţa ameninţării din partea Rusiei şi ferm în sprijinul său pentru Ucraina”, a declarat prim-ministrul britanic Rishi Sunak, în marja summitului G7, care începe vineri la Hiroshima (în vestul Japoniei).

Rusia a exportat diamante în valoare estimată de 4-5 miliarde de dolari în 2021.

Şefii de stat şi de guvern din G7 urmează să discute o serie de noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv măsurile SUA de a adăuga pe lista neagră 70 de entităţi ruseşti şi străine.

Liderii celor mai puternice şapte economii ale lumii, reuniţi la Hiroshima până duminică, ar urma, de asemenea, să se concentreze asupra întăririi sancţiunile existente şi să lupte împotriva eludării acestora, să restricţioneze accesul Moscovei la sistemul financiar internaţional şi să se angajeze să îngheţe activele ruseşti până la “la sfârşitul războiului din Ucraina”.

Joi, un oficial al Uniunii Europene a indicat că liderii G7 vor discuta despre sancţiuni în sectorul diamantelor:”Credem că exporturile ruseşti în acest sector ar trebui limitate”.

Emiratele Arabe Unite, India şi Belgia se numără printre principalii importatori de diamante. Statele Unite sunt, de asemenea, o piaţă importantă pentru produsele finite.

BVB | Știri BVB
AETA SA (ELGS) (08/01/2026)

Numire Reprezentant Permanent

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (08/01/2026)

Hotarari AGA O din data de 08 ianuarie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/01/2026)

AGEA - Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti S.A.

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (08/01/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 29.12.2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (08/01/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru Semestrul II 2025