Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzGuvernatorii băncilor centrale şi miniştrii de Finanţe ai G7 s-au angajat să extindă acţiunile de politică monetară şi fiscală atât timp cât va fi necesar pentru a restabili încrederea şi creşterea economică, afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.
Într-o declaraţie emisă după videoconferinţa de marţi, grupul statelor industrializate a spus: “Vom face tot ce este necesar pentru a restabili încrederea şi creşterea economiei şi pentru a proteja locurile de muncă, afacerile şi rezistenţa sistemului financiar. De asemenea, ne angajăm să promovăm investiţiile şi comerţul global, pentru a sprijini prosperitatea”, potrivit Agerpres.
G7, alcătuit din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, “s-a angajat să adopte măsurile fiscale necesare pentru a ajuta economiile să se redreseze rapid şi să revină pe calea unei creşteri economice mai solide şi mai sustenabile” şi să sprijine Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.
Oficialii G7 cred că sistemul financiar este cum într-o situaţie mai bună decât la începutul crizei globale din 2008, datorită reformelor.
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…
GoCab Software anunță inițierea demersurilor legale pentru depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de…
Disponibilitatea Raportului Consiliului de administrație și a Situațiilor financiare consolidate interimare simplificate la 30 iunie…
This website uses cookies.
Read More