Adrian Volintiru, directorul general Romgaz, a spus: “Vom opera în perimetrul Trident, explorat de Lukoil și Romgaz, cu ajutorul GSP și SAIPEM, care asigură partea de operare și alte servicii. Este un mare succes din punctul meu de vedere și sperăm din tot sufletul că precede şi alte realizări importante în ceea ce priveşte explorarea în Marea Neagră”
Romgaz și GSP au anunțat, astăzi, demararea operațiunilor din cadrul proiectului Trinity – 1X, primul proiect de foraj la mare adâncime al GSP.
Adrian Volintiru, directorul general Romgaz, a spus: “Vom opera în perimetrul Trident, explorat de Lukoil și Romgaz, cu ajutorul GSP și SAIPEM, care asigură partea de operare și alte servicii. Este un mare succes din punctul meu de vedere și sperăm din tot sufletul că precede şi alte realizări importante în ceea ce priveşte explorarea în Marea Neagră. Resursa estimată este undeva la peste 30 miliarde mc. Estimarea vine după toate calculele, aici vorbim de seismică, de interpretarea datelor, de forare etc”.
Pentru acest foraj a fost închiriată una dintre cele mai mari și mai performante platforme maritime mobile de foraj din lume, Scarabeo 9, care aparține companiei italiene de servicii petroliere Saipem.
Gabriel Comănescu, preşedintele Grup Servicii Petroliere (GSP), a precizat că în perimetrul 30 Trident aceasta va fi a doua sondă, după cea din 2014: “Perimetrul 30 a fost descoperit la prima campanie din 2014. Aceasta este a doua sondă, iar cercetarea se face pe un nou lead. Este tot o sondă de explorare. Dacă şi acesta dovedeşte rezerve de gaze urmează faza 2, pentru sondele de conturare. În minimum 6 luni, maximum 12 luni se ia decizia pentru faza 2, faza următoare”.
Președintele GSP, susține că în cel mai optimist scenariu în perimetrul Trident pot fi gasite gaze cat in perimetrul Neptun Deep, iar în cel mai pesimist scenariu – jumătate din gazele din perimetrul Neptun Deep, deținut de Exxon și OMV Petrom. Se pare că în perimetrul Neptun Deep ar fi rezerve de gaze de 42-84 miliarde de metri cubi.
Costurile pentru această etapă se ridică la circa 100 milioane de dolari.
În vara acestui an, GSP a anunţat că a semnat cu Lukoil Overseas Atash BV un contract de servicii integrate de foraj, pentru perimetrul Trident, în sectorul economic românesc al Mării Negre.

Perimetrul Trident este deținut de filiala românească a subsidiarei Lukoil din Olanda (87,8%) și producătorul român de gaz Romgaz (12,2%).
GSP acționează în calitate de contractor principal, fiind responsabil pentru întreaga gestionare a campaniei de foraj: servicii de foraj și servicii conexe, precum și logistică și aviație.
Proiectul presupune forarea unei noi sonde de explorare – Trinity-1X, pentru care a fost mobilizat un sistem de foraj semisubmersibil Saipem Scarabeo 9. Unitatea mobilă de foraj offshore (MODU) este destinată forajului la adâncime, este proiectată să funcționeze până la 12.000 ft adâncime și are o capacitate de adâncime de foraj de până la 50.000 ft sub masa rotativă.