Afaceri

Gabriel Dumitrașcu: “Valoarea terenurilor de la Băneasa cu care se majorează capitalul Aeroporturi București – mult subevaluată“

Gabriel Dumitrașcu, fost șef OPSPI, consideră că valoarea la care au fost evaluate terenurile de la Aeroportul Băneasa, în vederea majorării capitalului Aeroporturi București, respectiv 269,17 milioane de lei, este mult subevaluată.

Domnia sa ne-a spus: “În 2015, când eram în Consiliul de Administrație, evaluarea acestor terenuri era de peste 2 miliarde de lei. În primăvara lui 2018, știu că a fost prezentat un raport de evaluare cu aproximativ 550 milioane de lei. E ciudat cum s-a ajuns la o valoare de 270 de milioane de lei, pentru întregul teren de la Aeroportul Băneasa, pare o valoare mult subevaluată și asta în detrimentul intereselor statului român“.

Acționarii ”Aeroporturi București” (Ministerul Transporturilor cu 80% și Fondul Proprietatea cu 20%) au decis, la Adunarea Geneală din 6 noiembrie, majorarea capitalului social al companiei cu maxim 336,46 milioane de lei, reprezentând valoarea terenurilor aportate de stat, pentru care au fost obținute certificate de proprietate, respectiv 269,17 milioane de lei, și numerar 67,29 milioane de lei. Suma în numerar reprezintă contribuția pe care va trebui să o facă Fondul Proprietatea dacă dorește să își mențină participația de 20% în companie. Dreptul de preferință al FP poate fi exercitat în termen de 60 de zile.

Gabriel Dumitrașcu consideră că statul trebuie să se sesizeze și să ceară anularea hotărârii de majorare a capitalului social, chiar dacă a votat pentru: ”Pentru un viciu de fond, sigur că se poate cere anularea hotărârii AGA. Lucrurile sunt evidente. Nu poți să scazi valoarea unui teren de opt-nouă ori, indiferent de motivație.

O parte din terenurile de la Băneasa sunt afectate de alte activități – comerciale, care țin de aeronautică. Trebuie să luăm în calcul și următoarea ipoteză: dacă în urma constrângerilor de mediu, Băneasa nu va mai fi aeroport, iar terenul va căpăta o altă utilitate, atunci FP va beneficia de aceeași cotă, de 20% și asupra terenurilor, care au fost subevaluate în momentul de față”.

Fondul Proprietatea a transmis recent că ar putea să participe la majorarea de capital de la Aeroporturi București.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

2 minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

49 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More