Burse/Investitii

Gabriel Gradinescu, ASF: Piața de capital trebuie să fie la un click distanță

*Grădinescu: Avem în vedere ca rapoartele financiare anuale ale emitenților de pe piețele reglementate, cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date, sa fie întocmite într-un format de raportare electronic unic

Misiunea ASF trebuie sa fie digitalizarea și ne propunem să ne focusăm pe asta în urmatoarea perioadă, a spus Gabriel Grădinescu, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în cadrul Summitului Asociației Administratorilor de Fonduri.

“Misiunea noastra este sa dezvoltam infrastructura necesara pentru a ne adapta, daca o pot numi asa, la o noua piata de capital. Si daca ar fi sa dam un nume acestui proiect, atunci sa-l numim ‘PIATA DE CAPITAL, LA UN CLICK DISTANTA’”, a spus Gabriel Grădinescu.

Potrivit acestuia, investitorul s-a schimbat si are nevoie de noi directii si de noi servicii demne de era digitala in care traim: “Asadar, si noi, ca reglementator al acestui mediu, trebuie sa ne dezvoltam si sa ne adaptam.

Iar pentru Autoritatea de Supraveghere Financiara, acest lucru se traduce prin activitatea continua de preventie.

Iar daca un investitor este educat in mod corect, atunci există premisele dezvoltării sănătoase a piețelor, ceea ce se traduce prin noi actori și lichiditate mai mare”.

Referitor la demersul de digitalizare a relatiei ASF-investitori -companii, vicepreședintele ASF a declarat: “Am creat cadrul legal pentru deschiderea de conturi online, unde sunt detaliate formalitățile necesare pentru deschiderea unui cont și pentru acordarea posibilității unui client de a tranzacționa instrumente financiare din fața calculatorului.

ASF consideră benefică facilitarea transmiterii rapoartelor on-line, în contextul în care această metodă este eficientă și asigură o comunicare rapidă. De aceea, ASF a dezvoltat de-a lungul timpului o serie de aplicații IT, astfel încât raportările ce sunt transmise de entitățile reglementate să poate fi transmise electronic.

Avem în vedere ca rapoartele financiare anuale ale emitenților de pe piețele reglementate, cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date, sa fie întocmite într-un format de raportare electronic unic.”

Revenind la accesul la informatie, depunerea de acte online si integrarea online a noilor entitati reprezintă un focus al institutiei, a mai precizat oficialul ASF: “Din punct de vedere financiar, ne propunem un plan de comisionare si taxare corespunzator rulajelor pentru toti actorii ce iau parte la piata. Acest plan va duce la o competitivitate crescuta si evident la servicii financiare de o calitate mai buna pentru investitori.”

Principalele masuri luate de catre ASF in directia optimizarii accesului investitorilor la Piata de Capital si a activitatii Administratorilor de Fonduri, enumerate de Gabriel Grădinescu sunt:

  • Elaborarea proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2402/2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea;
  • Emiterea Regulamentului ASF nr. 4/2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului ASF nr. 4/2013 privind acţiunile suport pentru certificatele de depozit.
  • Elaborarea Proiectului de Lege privind fondurile de investiții alternative ce a fost fundamentată de nevoia de diversificare a categoriilor de organisme de plasament colectiv de tip F.I.A. care să corespundă cerințelor investitorilor din România.
  • Elaborarea Proiectului de Regulament privind procedura de subscriere și răscumpărare prin internet a titlurilor de participare emise de organismele de plasament colectiv ce urmează a fi publicat spre consultare publică în perioada următoare.
  • Emiterea Regulamentului A.S.F. nr. 12/2018  privind punerea în aplicare a unor prevederi ale Regulamentului (UE) nr. 1286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).

 

Articole recente

OMV Petrom propune distribuirea de dividende speciale de 1.246 milioane lei

OMV Petrom propune distribuirea unui dividend special în valoare brută de 0,0200 lei pe acțiune, care…

3 ore ago

Thyssenkrupp are un cumpărător din India pentru divizia sa de oţel

Grupul industrial german Thyssenkrupp AG a anunţat marţi că firma indiană Jindal Steel International vrea…

3 ore ago

Franţa îşi reafirmă sprijinul pentru România după incursiunea unei drone ruseşti

Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi-a exprimat marţi susţinerea pentru România după ce o dronă…

3 ore ago

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul Visa Waiver

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul…

4 ore ago

Mario Draghi deplânge lentoarea cu care Europa se reformează; von der Leyen dă vina pe celelalte instituţii

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…

6 ore ago

Potra – rol semnificativ în finanțarea campaniei lui Georgescu; milioane de dolari ceruți lui Frank Timiș (rechizitoriu)

Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More