Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBursa Română de Mărfuri (BRM) intenționează să lanseze o piață de derivate pe produsele energetice și un sistem alternativ de tranzacționare, în acest an, a spus, astăzi, Septimiu Stoica, președinte AGA BRM. Potrivit acestuia, BRM poartă discuții pentru contractarea unor servicii de Contraparte Centrală, cu instituții europene.
Oficialii BRM nu exclud însă să apeleze la CCP-ul local (proiect demarat de Bursa de Valori București) atunci când va fi înființat și chiar să contribuie la înființarea acestuia.
Gabriel Purice, președinte BRM, a declarat: “Proiectul CCP al BVB este, de fapt inițiat de BRM. Noi am inițiat discuții cu CC&G (n.n contraparte centrală). BVB a preluat discuțiile pe cont propriu. Totuși, noi ne-am manifestat intenția de a participa la CCP-ul local care va fi înființat de BVB. Le-am transmis un memorandum și așteptăm un răspuns din partea lor. Am cerut date legate de cash flow, inclusiv de costuri. Așteptăm să ia o decizie și să înceapă proiectul”.
De altfel, Gabriel Purice a menționat că BRM poate utiliza serviciile CCP-ului, chiar dacă nu va face parte din acționariat.
Domnia sa a mai spus că BRM nu ar avea nicio problemă dacă și OPCOM, și BRM sunt acționari la acest CCP
Adrian Tănase, CEO-ul Bursei de Valori București, a spus, recent, că a găsit investitori dispuși să pună 6 milioane de euro, pe lângă cele 10 puse în joc de BVB, pentru înființarea Contrapărții Centrale locale, conform proiectului aprobat de acționarii Bursei în ianuarie.
Domnia sa a spus, în exclusivitate, la solicitarea Financialintelligence.ro, că toate SIF-urile și-au manifestat formal intenția de a partcipa la capitalul CCP. De asemenea, OPCOM și-a manifestat intenția de a participa la capitalul CCP cu suma de 3.2 milioane euro, potrivit lui Adrian Tănase.
Contrapartea Centrală este o instituție necesară, conform regulilor europene, pentru decontarea derivatelor, iar faptul că BVB nu a contractat un astfel de serviciu este motivul pentru care a trebuit să renunțe la piața futures.
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
This website uses cookies.
Read More