Update articol:

Gaza – Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistiţiu de 60 de zile

Gaza – Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistiţiu de 60 de zile
 - poza 1 Sursa foto: whitehouse.gov
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistiţiu de 60 de zile cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Israelul a acceptat condiţiile necesare pentru finalizarea armistiţiului de 60 de zile, timp în care vom lucra cu toate părţile pentru a pune capăt războiului”, a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social, după o întrevedere între oficiali americani şi israelieni la Washington.

Donald Trump a cerut marţi Hamas să accepte o “propunere finală” pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, care îi va fi prezentată în curând.

“Qatarezii şi egiptenii, care au lucrat intens pentru a contribui la pace, vor prezenta această propunere finală”, a scris, de asemenea, preşedintele SUA pe platforma sa Truth Social.

“Sper, pentru binele Orientului Mijlociu, ca Hamas să accepte acest acord, deoarece situaţia nu se va ameliora – se va înrăutăţi doar”, a avertizat el.

Războiul a izbucnit după ce militanţi conduşi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas au luat 251 de ostatici şi au ucis 1.200 de persoane, majoritatea civili, într-un atac comis pe 7 octombrie 2023. Campania militară a Israelului a ucis de atunci aproape 55.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform autorităţilor medicale din Fâşia Gaza, şi a distrus o mare parte din enclavă.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (17/12/2025)

Document informare - atribuire actiuni gratuite catre angajati si management

CONPET SA (COTE) (17/12/2025)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

AAGES S.A. (AAG) (17/12/2025)

Hotarari CA din 17.12.2025

CASA DE BUCOVINA-CLUB DE MUNTE (BCM) (17/12/2025)

Finalizare procedura de vanzare a unor imobile detinute de societate