Afaceri

George Tuţă: Avem o lege pentru servicii de finanţare participativă pentru afaceri – crowdfunding

Avem o lege pentru servicii de finanţare participativă pentru afaceri – crowdfunding, anunţă deputatul PNL George Tuţă.

Camera Deputaţilor a votat miercuri, 29 iunie, pentru adoptarea proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1503 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 octombrie 2020 privind furnizorii europeni de servicii de finanţare participativă pentru afaceri şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1129 şi a Directivei (UE) 2019/1937.

”La prima vedere titlul legii duce cu gândul la ceva complicat, de interes doar pentru cei care ştiu ce înseamnă indicele DOW, să citească un bilanţ contabil sau pentru cei ce ştiu ce înseamnă un proiect brownfield. Însă vreau să dau asigurări că este vorba de ceva palpitant şi interesant pentru foarte mulţi dintre noi. Prin această lege ni se vor deschide oportunităţi, de care sper că vom profita din plin. Pentru că vom putea să investim în proiecte, pentru a avea ulterior un beneficiu la care acum poate doar visăm. Prin această lege avem şi noi, în sfârşit, un regulament pentru campaniile de crowdfunding. În proiectul nostru vorbim de crowdfunding ca formulă inovatoare de atragere de investiţii prin mecanisme în mod sigur mai rapide şi mai puţin birocratice decât ale statului. Și prin educaţia financiară, o altă cauză dragă mie pentru care am consumat şi voi consuma multă energie, vom reuşi să identificăm acele proiecte în care să investim pentru a avea un câştig. Este important să ştim cum să ne folosim de resursele financiare pe care le deţinem pentru a le înmulţi. Și nu, nu este vorba de un miracol, de genul înmulţirii pâinii şi peştilor, ci despre utilizarea mai deşteaptă a acelor bani, mulţi sau puţini, de care dispunem acum. Trebuie să avem doar mintea deschisă pentru că avem acum şi instrumente legale predictibile care să ne ţină departe de riscuri”, a declarat deputatul George Tuţă.

Finanţarea participativă reprezintă un tip de activitate în cadrul căreia un furnizor de servicii de finanţare participativă, fără a-şi asuma el însuşi riscuri, administrează o platformă digitală, deschisă publicului, pentru a pune în legătură sau pentru a facilita punerea în legătură a potenţialilor investitori sau împrumutători cu mediul de afaceri care caută finanţare. O astfel de finanţare ar putea consta în împrumuturi, achiziţionarea de valori imobiliare sau alte instrumente admise în scopul finanţării participative.

Legea promovează serviciile de finanţare participativă la nivel transfrontalier, pentru a facilita accesul platformelor de finanţare participativă la întreaga piaţă internă a Uniunii Europene, printr-o autorizaţie unică bazată pe un singur set de reguli.

Regulamentul european stabileşte cerinţe uniforme privind prestarea de servicii de finanţare participativă la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte organizarea, autorizarea şi supravegherea furnizorilor de servicii de finanţate participativă, funcţionarea platformelor de finanţare participativă, precum şi în ceea ce priveşte transparenţa şi comunicările publicitare în legătură cu pretarea de servicii de dinanţare participativă din Uniune.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

32 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

37 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

43 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

o oră ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More