Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzArmin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, poziţionat ca moştenitor al cursului centrist al cancelarului Angela Merkel, a fost ales sâmbătă la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german, relatează Reuters şi DPA.
Astfel, Armin Laschet, în vârstă de 59 de ani, este noul președinte federal al creștin-democraților germani (CDU) de centru-dreapta.
Laschet susține puternic continuarea cursului Angelei Merkel și un „CDU al centrului”. În discursul său de victorie, Laschet a promis să facă totul pentru ca partidul să se descurce bine în viitoarele alegeri regionale și să păstreze funcția de cancelar.
În discursul său dinaintea votului de sâmbătă, Laschet a subliniat din nou importanța unității. CDU nu are nevoie de un CEO pentru a-l conduce, ci mai degrabă de un căpitan de echipă. Laschet este unul dintre cei cinci vicepreședinți federali ai CDU din 2012.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More