Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Pixabay
Reputaţia Uniunii Europene a avut de suferit în ultimii ani în rândul germanilor, care păstrează însă un nivel ridicat de aprobare faţă de blocul comunitar, relevă un sondaj recent, preluat miercuri de dpa.
Conform sondajului, 34,6% dintre germani, adică de două ori mai mulţi decât în urmă cu doi ani, au declarat că ţara lor şi-ar putea atinge mai bine obiectivele politice fără Uniunea Europeană.
Autorii sondajului pun această dezamăgire în creştere şi pe seama ritmului lent al procurării de vaccinuri împotriva COVID-19 de către UE.
Cu toate acestea, mai mult de două treimi dintre germani văd în apartenenţa la Uniune mai degrabă un avantaj decât un dezavantaj.
În termeni pur economici, beneficiile depăşesc costurile în opinia a peste jumătate dintre respondenţi.
Datele mai arată însă că o majoritate dintre germani consideră prea mare contribuţia ţării lor la bugetul Uniunii Europene.
Întrebaţi despre principalele priorităţi în politica europeană, majoritatea participanţilor au plasat pe primul loc o politică comună de azil.
Mulţi respondenţi au mai considerat importante întărirea statului de drept, existenţa unor standarde sociale minime şi politica de mediu. În schimb, crearea unei uniunii a sănătăţii sau a unei armate europene au fost considerate mai puţin relevante.
Ancheta a fost realizată online de institutul de sondare Civeye, pe un număr de 5.000 de persoane în mai 2021, pentru Fundaţia Heinrich Boell şi think-tank-ul Das Progressive Zentrum, potrivit Agerpres.
Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…
În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…
În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…
România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…
Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…
Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…
This website uses cookies.
Read More