Update articol:

Germania, gata să-i primească pe dezertorii ruşi

Germania Sursa foto: Pixabay
Germania este gata să primească dezertori din armata rusă “ameninţaţi cu represiuni grave”, a declarat ministrul german de interne într-un interviu apărut joi, a doua zi după anunţul de mobilizare al rezerviştilor ruşi pentru a lupta în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Cei care i se opun curajos lui Putin şi se pun astfel în mare pericol pot cere azil politic în Germania”, a declarat Nancy Faeser în acest interviu pentru ediţia duminicală a ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ministrul justiţiei Marco Buschmann a făcut acelaşi demers într-o postare de miercuri pe Twitter sub hashtag-ul “mobilizare parţială”, notând că aparent “mulţi ruşi îşi părăsesc ţara”.

“Toţi cei care urăsc calea aleasă de Putin şi iubesc democraţia liberală sunt bineveniţi în Germania”, a scris ministrul liberal.

Obţinerea azilului politic nu este totuşi ceva automat. Este vorba despre decizii individuale care sunt însoţite de un control de securitate, a reamintit ministrul de interne.

Zeci de mii de ruşi şi-au părăsit ţara după invadarea Ucrainei care a început la 24 februarie, un fenomen care pare să se fi amplificat după anunţarea, miercuri, de către liderul de la Kremlin, a unei mobilizări parţiale a rezerviştilor.

Autorităţile au afirmat că 300.000 de cetăţeni vor fi chemaţi la arme, dar numeroşi ruşi se tem de o mobilizare mult mai masivă.

De mai multe luni, Germania a primit deja 438 de opozanţi ai Kremlinului, ameninţaţi sau urmăriţi de autorităţile ruse, în special jurnalişti, a precizat Nancy Faeser.

BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare