Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Partidul Social Democrat german (SPD) dezbate joi în cadru formal posibila excludere din rândurile sale a fostului cancelar Gerhard Schröder din cauza legăturilor acestuia cu preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Discuţiile vor avea la Hanovra, responsabilul local Christoph Matterne precizând că au fost primite 17 moţiuni de excludere care îndeplinesc criteriile formale.
Totuşi, o decizie a comisiei de arbitraj nu este aşteptată joi.
O excludere din partid este considerată improbabilă în rândurile SPD din motive juridice.
Fostul cancelar, care s-a aflat în funcţie între 1998 şi 2005, a fost criticat de mai mulţi ani pentru implicarea sa în companii de stat ruseşti şi este considerat un prieten apropiat al lui Putin.
După invadarea Ucrainei, presiunea de a se distanţa de Putin a crescut asupra lui Schröder. În mai, el a anunţat în cele din urmă că se retrage din consiliul de supraveghere al gigantului energetic rus Rosneft. De asemenea, Schröder a refuzat numirea în consiliul de supraveghere al Gazprom.
În urmă cu câteva zile, el a spus pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung că nu va renunţa la ‘ocaziile de a discuta cu preşedintele Putin’.
Fostul cancelar a mai afirmat că nu crede într-o soluţie militară în Ucraina şi a întrebat de ce accentul este pus pe furnizarea de arme. ‘Războiul se poate sfârşi doar prin negocieri diplomatice’, a spus el, citat de FAZ.
Ministerul Finanțelor lansează luni, 8 septembrie 2025, cea de-a noua ediție a Programului de titluri…
ADI Transport Metropolitan Sibiu anunță selecția pentru ocuparea a cinci posturi de membru în Consiliul…
Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…
Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…
This website uses cookies.
Read More