International

Germania: Universitatea Hamburg îşi încheie colaborarea cu Institutul Confucius, din cauza “schimbării politicii chineze în ceea ce priveşte ştiinţa”

Universitatea din Hamburg îşi va încheia colaborarea cu Institutul Confucius, organismul chinez care se ocupă cu activităţi de promovare culturală, informează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

“Sediul central al Institutelor Confucius a fost informat despre intenţia de a pune capăt acordului de cooperare încheiat în 2007”, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al comitetului executiv al universităţii germane.

Totodată, universitatea şi-a încheiat calitatea de membru al Institutului Confucius în asociaţia din cadrul Universităţii din Hamburg, decizie care va intra în vigoare la 31 decembrie.
Institutul Confucius din Hamburg a fost creat prin ambele acorduri.

Ca justificare a încheierii acestei cooperări, comitetul executiv al universităţii din Hamburg a menţionat “schimbarea politicii chineze în ceea ce priveşte ştiinţa”. Un exemplu în acest sens este eliminarea clauzelor referitoare la libertatea ştiinţifică din principiile directoare ale multor universităţi chineze.

Potrivit comitetului executiv, un rol în luarea acestei decizii l-au avut şi recomandările Conferinţei rectorilor universitari (HRK) şi ale Asociaţiei germane pentru studii chineze (DVCS).

Anterior, ziarul Die Welt a informat că universitatea din Hamburg nu mai dorea să îşi asume riscul de a fi influenţată în mod necorespunzător de China şi nici să mai fie martora scurgerii de cunoştinţe. Comitetul executiv al universităţii nu a confirmat motivele prezentate în articolul din Die Welt din cauza “unei eventuale dispute legale ulterioare”.

În Germania există mai multe Institute Confucius, majoritatea pe lângă universităţi.

Anul trecut, Partidul Liber Democrat (FDP), aflat în opoziţie, a avertizat în Bundestag asupra riscului pe care îl reprezintă influenţa Chinei asupra universităţilor germane prin intermediul Institutelor Confucius.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

o oră ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

o oră ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

o oră ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More