International

Germania va ”depăşi” iarna în pofida erorilor din perioada Merkel, asigură Scholz

Germania va “depăşi” iarna “cu curaj şi bravură” în pofida riscurilor de penurii, a asigurat miercuri cancelarul Olaf Scholz, exprimându-se critic la adresa politicii energetice a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a predecesoarei sale Angela Merkel, potrivit AFP, precizează Agerpres.

“Suntem într-o situaţie în care putem spune că vom depăşi această iarnă în pofida tuturor tensiunilor, cu pregătirile pe care le-am făcut, ceea ce nimeni nu ar fi putut garanta în urmă cu trei, patru, cinci luni”, a spus cancelarul în faţa Bundestagului, care a început miercuri examinarea proiectului de buget pe anul 2023.

“Suntem astăzi în măsură să abordăm această iarnă cu curaj şi bravură şi să facem astfel ca ţara noastră să iasă cu bine din ea”, a continuat cancelarul german, provenit din Partidul Social-Democrat (SPD).

Succesorul Angelei Merkel s-a declarat de asemenea “convins că Germania este în măsură să se angajeze pe calea viitorului”, afirmând că a luat “decizii de mare impact, mai importante decât cele luate în cursul ultimelor decenii”.

Aceste decizii vor da rezultate, a asigurat el, citând în special numeroasele proiecte de terminale de importare a gazului natural lichefiat (GNL).

De altfel, nivelurile de stocare a gazului “sunt peste 85%, ceea ce este net mai ridicat decât în perioada similară din anul trecut”, a subliniat fostul primar al Hamburgului, exprimându-şi satisfacţia faţă de acordurile referitoare la gaze încheiate cu Franţa, Ţările de Jos şi Belgia.

Pe un ton ofensiv, Scholz a criticat politica energetică a conservatorilor de la CDU-CSU, prea dependentă de gazele importate din Rusia.

Uniunea conservatoare, la putere între 2005 şi 2021, este “responsabilă în întregime de faptul că Germania a luat decizii de renunţare la cărbune şi la energia nucleară, fără să fi avut vreodată forţa de a se angaja în ceva” şi nici de a se angaja în “dezvoltarea energiilor regenerabile”.

“Ei au dus lupte defensive împotriva fiecărei eoliene şi fiecare luptă defensivă din aceşti ultimi ani afectează Germania”, a denunţat Scholz, fost ministrul al finanţelor şi vice-cancelar în ultimul guvern de coaliţie condus de Angela Merkel.

Scholz, a cărui cotă de popularitate este în scădere în sondaje, şi-a acuzat oponenţii că, atunci când erau la putere, ar fi “trişat” şi ar “fi ascuns adevărul ştiind că noi aveam nevoie de o creştere a producţiei de electricitate de la 600 la 800 de terawaţi până la sfârşitul deceniului”.

“Este un lucru bun ca voi să fiţi în opoziţie pentru ca noi să putem moderniza industria, pentru ca noi să rămânem competitivi şi ca noi să nu ne mai derobăm de problemele acestei ţări”, a afirmat Scholz, adresându-se preşedintelui CDU, Friedrich Merz.

Drept răspuns, acesta a calificat drept “nebunie” decizia lui Scholz de a nu autoriza prelungirea funcţionării centralelor nucleare rămase în ţară, potrivit DPA.

Adresându-i-se direct lui Scholz în timpul dezbaterii din Bundestag, Merz a strigat: “Opriţi această nebunie!”

Scholz şi ministrul german al economiei, Robert Habeck, din Partidul Verzilor, vor să menţină în standby două din ultimele trei centrale din Germania în loc să le acorde o prelungire a duratei de viaţă, aşa cum au cerut unii din opoziţie şi din coaliţia de guvernământ.

Scholz a replicat că Merz seamănă discordie.

“Cei care vorbesc despre divizare pun în pericol coeziunea în această ţară, iar acesta este cel mai rău lucru care se poate face în prezent”, a declarat Scholz în faţa parlamentului, conform DPA.

Articole recente

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează…

3 ore ago

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială

Morphosis Capital a atras 130 de milioane de euro pentru Fondul II, depăşind ţinta iniţială,…

3 ore ago

Ovidiu Wlassopol: Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot afecta independența ASF (vezi scrisoarea)

Autoritățile europene au exprimat încă din iulie îngrijorările cu privire la măsurile guvernului care pot…

3 ore ago

Disponibilitate Situații financiare individuale interimare simplificate la 30 iunie 2025 ale LION CAPITAL SA

Sediul social Calea Victoriei nr. 35 A, Arad 310158 • Tel +40257 304 438 •…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More