Curtea le-a dat câştig de cauză reclamanţilor, care au lansat în 2019 un recurs colectiv în numele unui număr de californieni estimat la 14 milioane, a confirmat miercuri avocatul lor.
Plângerea acuză Alphabet, compania-mamă a Google, că este responsabilă de un sistem de colectare abuzivă de date mobile, fără acordul proprietarilor telefoanelor cu sistem de operare Android, inclusiv când aparatele erau inactive.
Aceste date – exploatate ulterior în scopuri comerciale, mai ales pentru reclame ţintite – consumau şi o parte din beneficiile cuprinse în planurile tarifare, denunţau reclamanţii.
În apărarea sa, Google a contestat orice prejudiciu cauzat consumatorilor prin această culegere de date, prevăzută, potrivit companiei, în contractul comercial de utilizare.
‘Probele prezentate la proces au dezvăluit că Google colecta în secret o cantitate masivă de informaţii provenind de la telefoane smart cu sistem Android şi consuma în mod inutil datele mobile ale proprietarilor de telefoane fără consimţământul lor’, a comentat avocatul reclamanţilor, Glen Summers, pentru AFP.
În ceea ce o priveşte, Google a transmis că va face apel la decizia curţii.